Medicii de familie s-au întâlnit cu primarul și au cerut condiții decente în spațiile pe care le folosesc, dar pe care nu le dețin în proprietate. Întâlnirea care a avut loc la Primăria Roman au venit doar șase medici de familie, deși în oraș sunt 30 astfel de cabinete. Cei absenți au fost reprezentanți de vicepreședintele Patronatului Medicilor de Familie din județ.
”Eu nu am cabinet în Roman, dar ca reprezentant al medicilor de familie am venit la această întrunire și vă mulțumim pentru că e una din puținele întâlniri în care primăria locală ne invită și pe noi, ca medici de familie, la o discuție. În Roman sunt 30 de cabinete de medicină de familie. Numărul acestor cabinete a scăzut de la an la an. Au fost, la un moment dat, 42 de cabinete și sunt, de la an la an, tot mai puține. Anul trecut au fost 34 de contracte cu Casa de Asigurări de Sănătate, anul acesta, am numărat azi dimineață pe site-ul Casei Neamț, sunt numai 30 de contracte. Deci, și la nivelul medicinei de familie se constată acea plecare a medicilor”, a afirmat dr. Angela Bica, vicepreședinte Patronatul Medicilor de Familie.
Plecările au la bază cauze precum finanțarea defectuoasă și volumul foarte mare de muncă. Dar problema numărului de cabinete medicale nu este singura. Medicii de familie au vorbit despre nevoia de investiții în spațiile în care funcționează, dar fără a fi proprietari. S-a adus îndiscuție și accesarea de fonduri europene, lucrur dificil de făcut exclusiv de medici, fără sprijin din partea autorităților locale.
”Lucrez din 1993 la fosta policlinică cu plată, acolo am cabinetul. Într-adevăr, clădirea arată jalnic. Acolo suntem, funcționăm 10 medici de familie, dintre care o parte au cumpărat deja sau au făcut demersurile, n-au achitat în totalitate costurile, iar o parte suntem pe concesiune. Noi am vrut, acum doi ani, doi ani și jumătate, să facem o reparație capitală acolo; funcționăm pe trei nivele: nivelul I și II medici de familie, la parter și demisol, policlinica Medirom, laborator și cabinete de specialitate. Deci, la vremea respectivă nu ne-am înțeles cu administratorul asupra cotei părți cu care să vină fiecare. Pentru că, într-adevăr, s-a ajuns cu infiltrațiile până la etajul I. Degeaba se face igienizare, la prima ploaie apare infiltrația. Acolo trebuie refăcut acoperișul”, a precizat dr. Violeta Barcă, medic de familie.
În acceași notă a continuat și medicul Florian Pisică, dar tonul acestuia a fost mult mai aspru.
”Nu știu pe ce criterii s-a stabilit, acum câțiva ani, prețul de 350 de euro metrul pătrat. Nu s-a făcut o cadastrare precisă, o evaluare precisă. Știu cine a fost evaluatorul. Cineva a zis: ce mai contează 3-4 metri pătrați în plus?, o doamnă din primărie, da? Nu vă dau numele. Nu știu dacă dumneavoastră sunteți la curent că, într-adevăr, ni s-a cerut 350. În București iei un penthouse cu 350 de euro pe metru pătrat și-ți dă și bucătărie și frigider, sau ce-ți dă acolo. Dar 350 de euro pe metru pătrat pe o clădire care e de 100 de ani construită și cade pe noi la primul cutremur și ne-am îngrijit de ea… Vă dau exemplul meu: am adus o firmă din Săbăoani, mi-a luat 7.000 de lei, mi-a făcut acoperișul. Eu nu m-am susit pe acoperiș, să văd ce face, și după un an a început să plouă în capul meu. Unde spune că eu, chiriaș, trebuie să fac acoperișul?” ”Dumneavoastră, ca chiriaș, nu. Proprietarul trebuie să….”, a răspuns primarul Lucian Micu. ”Păi cum, că așa mi-a zis vechiul primar: că n-avem bani; fiindcă am trimis solicitare cu poze.” ”Aia e altceva.”
Discuția a continuat cu referire la centrele de permanență, care nu sunt dotate decât cu ”un medic și un stetoscop” și că o dotare adecvată a acestora, dar și o mai bună mediatizare ar duce la o degravare a situației de la Centrul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Roman. Medicii au cerut o colaborare mai bună cu mediatorii sanitoari, pentru vaccinarea copiilor de etnie romă.