Europarlamentarul nemțean Sorin Moisă, membru al PSD, cere retragwrea Ordonanței de Urgență nr. 13/2017. Sorin Moisă este europarlamentar aflat la primul mandat, dar are o bogată experiență la nivelul instituțiilor europene. acesta a scris vineri, 3 februarie, pe Facebook, că ”vine un moment cand tacerea devine vinovata. Speram să pot amâna un mesaj pe această temă până pe 15 februarie, când Parlamentul European va vota tratatul comercial UE-Canada, ‘copilul’ pe care l-am crescut in Grupul S&D și probabil, din păcate, singurul proiect strategic major în relatiile transatlantice pentru o bună bucată de vreme. Dar e clar ca am ajuns într-un moment de tensiune insuportabilă, și mă voi exprima, indiferent de consecințe.
Susțin cererea protestatarilor de a fi retrasă Ordonanța de Urgență nr. 13/2017 privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură Penală. Este nu numai o cerere legitimă, dar cred că este și cea mai înțeleaptă cale de ieșire din criza în care ne găsim, de a reclădi o minimă încredere, atât de necesară la început de guvernare, precum și de a găsi în cele din urmă un compromis, în măsura în care sunt lucruri importante de rezolvat. Locul unei astfel de dezbateri, privind reguli esențiale ale societății, este în Parlamentului României, ales democratic, cu implicarea calmă și răbdătoare a tuturor actorilor care doresc să participe la dezbatere.
Într-o democrație normală, a avea puterea legală de a face un lucru nu înseamnă că acel lucru este musai bun sau pe deplin legitim. Majoritățile se câștigă o dată la patru ani, dar comunicarea cu societatea, căutarea consensului și legitimității, mai ales în chestiuni esențiale, sunt permanente. Gesturile bruște provoacă angoasă, îndoială și respingere, erodează încrederea minimală necesară funcționării unei societăți”, scrie europarlamentarul Sorin Moisă.
Eurodeputatul neamțean propune și o soluție transparentă pentru modificarea Codului Penal și se oferă să facă toate demersurile necesare pentru a avea loc consultări reale pe această temă.
Din păcate suntem într-o criză care devine tot mai profundă cu fiecare zi ce trece din cele zece, și riscăm în curând să trecem de un punct în care interese fundamentale ale României vor fi afectate. Tot din păcate, România nu are mediatori în care toată lumea să aibă încredere, sau care să mai indrăznească să se pronunțe dată fiind acutizarea conflictului. Tot din păcate, suntem pătimași și tindem prea puțin să ascultăm cu adevărat și partea cealaltă. Tot din păcate, uneori lăsăm cauze absolut legitime să ascundă interese personale sau politice partizane, și ne lăsăm purtați de valul emoțional al unor false polarități : unii văd peste tot ‘talhari’, alții ‘securisti’. N-avem nevoie nici de unii, nici de ceilalți la manetele Justiției, și cred/sper că această paradigmă sufocantă nu există. În trecut, în numele justiției, am susținut oameni despre care acum descoperim că au făcut sau tolerat multă injustiție.
Dacă Ordonanța 13 este retrasă, mă ofer să găsesc în lumea largă și civilizată câțiva penaliști cu reputație impecabilă, profesori la mari universități, care să fie mediatori și garanți morali și intelectuali în dezbaterea ce va urma în Parlamentul României. Nu pentru că străinii sunt mai buni, ci pentru că noi între noi nu avem încredere, și de multe ori nu acceptăm nici măcar fărâmele de adevăr ale părții celelalte. Avem, de altfel, juriști consacrați în societatea civilă din România care reușesc să se ridice deasupra partizanatului și ar putea la fel de bine face parte din acest exercițiu de mediere.
Sper, deci, să auzim în curând vestea bună a retragerii Ordonanței și transformării ei într-o lege care să fie dezbătută atât cât va fi nevoie, până când un consens național va fi găsit în Parlamentul României”, mai scrie Sorin Moisă.