Așa cum am anunțat anterior, monitorizăm activitatea tuturor parlamentarilor nemțeni. De această dată aducem în atenție criteriul „dacă și cum se luptă pentru Neamț”.
Județul Neamț nu are proiecte sau investiții care să fi fost considerate prioritare pentru bugetul de stat. Ce-i drept, nici parlamentarii de Neamț nu au considerat, toți, că trebuie să argumenteze în fața colegilor din comisii și să propună amendamente. Așa se face că doar patru parlamentari din cei 11 pe care îi are județul Neamț (opt deputați și trei senatori) au depus amendamente la proiectul bugetulu pentru anul 2017. Niciunul dintre amendamentele propuse nu a trecut de comisii.
Parlamentarii PNL Laurențiu Leoreanu, Mugur Cozmanciuc și Eugen Țapu-Nazare au făcut echipă și au suținut, cu una sau două excepții, aceleași amendamente:
- 2.668.000 lei pentru realizarea proiectului “canalizare menajeră și pluvială în cartierul Petru Rareș – străzile N. Bălcescu, I.L. Cragiale, A. Iancu, Fdt. Crișan – Municipiul Roman”
- 9.267.000 lei pentru înființarea Centrului Cultural Unirea, în Municipiul Roman
- 1.665.000 lei pentru confinațarea proiectului de renovare, modernizare și dotare a Căminului Cultural din Comuna Bicazu Ardelean,
- 1.841.000 lei pentru modernizarea infrastructurii rutiere locale din Comuna Bicazu Ardelean,
- 7.886.300 lei pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare, Comuna Gherăești,
- 2.304.400 lei pentru reabilitare, extindere și dotare școala Constantin Pantiru, comuna Grințieș
- 655.600 lei pentru extinderea clădirii Școlii cu clasele I-VIII Grigore Ungureanu – comuna Ceahlăul
- 343.600 lei pentru realizarea rețelei publice de apă uzată, comuna Tazlău
- 690.000 lei pentru construirea rețelei de canalizare, stație de epurare și extinderea rețelei de alimentare cu apă în comuna Tămășeni
- 1.837.000 lei pentru modernizarea și extinderea Liceului Tehnologic Adjudeni
- 900.000 lei pentru inființarea bazei sportive din satul Dumbrava Roșie, comuna Dumbrava Roșie
- 900.000 lei pentru construirea unei piste de biciclete pe DN 15 – stânga dreapta, comuna Dumbrava Roșie
- 100.000.000 lei pentru finalizarea modernizării DN 15 Bacău – Piatra Neamţ
- 500.000 lei pentru realizarea amenajării hidroenergetice a râului Bistrita pe sectorele Borca – Poiana Teiului și Vatra-Dornei – Borca
- 100.000 lei pentru cheltuieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate la rețeaua de alimentare cu gaz metan a comunei Gherăești.
Deputatul USR Iulian Bulai a susținut următoarele amendamente:
- alocarea a 17.800.000 lei pentru Programul de Interes Național (PIN) în domeniul egalității de șanse pentru femei și bărbați și violenței în familie pe următoarele capitole: PIN1 – înființarea sau consolidarea Centrelor de primire în regim de urgență și a centrelor pentru prevenirea și combaterea violenței în familie și organizarea echipelor de intervenție integrată: 9.000 mii lei; PIN 2-Înființarea și susținerea serviciilor de asistență pentru agresori în cazurile de violentă în familie: 6.000 mii lei; PIN 3: Creșterea participării femeilor la procesul decizional și promovarea în funcții de conducere și decizie – Rețele resursă pentru promovarea egalizații de șanse între femei și bărbați: 2.800 mii lei. Aceste PIN-uri trebuie securizate și garantate prin bugetul de stat deoarece ele fac obiectul unor situații grave și urgente cu care se confruntă
femeile din România, au fost incluse în Programul de Guvernare PSD și fac parte din angajamentul României de aderare la Convenția de la Istambul. - 2.500.000 lei, pentru 2.500 tineri care părăsesc anual sistemul de protecție a copilului la împlinirea vârstei de 18 ani (până la 26 de ani conform legii 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, republicata). Finanțarea este lunară și constă în plata chiriei pe o perioadă de cel puțin doi ani de zile.
- 457.000 lei pentru construcția unui centru destinat persoanelor victime ale violenței în familie Piatra Neamț
- 100.000 lei pentru expertizarea tehnică a clădirilor monumente istorice în care își desfășoară activitatea unități de învățământ, în vederea realizării unor proiecte de reabilitare și modernizare.
Deputații PSD Alexandru Rotaru, Dan Andrușcă, Ioan Munteanu, Ciprian Șerban, Neculai Iftimie și senatorii Emilia Arcan și Dan Manoliu nu au depus niciun amendament. Aceștia au urmat linia trasată de conducerea partidului, care a transmis parlamentarilor social-democrați că fondurile vor fi distribuite doar pentru ducerea la îndeplinire a programului de guvernare.