Site icon inRoman.ro

Niciun proiect asumat după dezbaterile de la primărie

Lucian Micu conferinta de presa 9

Timp de două săptămâni, primarul Lucian Micu a avut întâlniri cu mai multe categorii socio-profesionale din oraș, pentru a afla cere sunt cerințele și nevoile fiecărui domeniu în parte. Concluzia acestor întâlniri este că totul depinde de structura bugetului din acest an. Lucian Micu a evitat să nominalizeze o propunere din cele pe care le-a primit de la romașcani. A vorbit doar despre proiectul pieței, dar acesta este un proiect pe care primarul l-a prezentat și în alte întâlniri, deci este o idee a sa, nu doar o propunere din partea cetățenilor, chiar dacă despre modernizarea pieții s-a discutat în două întâlniri.

Au fost multe gândiri, ne gândim foarte serios să luăm în calcul o parte dintre acestea. De exemplu, îmi doresc foarte mult ca în acest an proiectul pentru piață să-l pregătim. Sigur, au mai fost și o serie de propuneri punctuale din partea fiecărei categorii sociale. Vom încerca, câte puțin din fiecare, să le punem în bugetul de anul acesta. Începând din această săptămână, chiar din această după-amiază voi începe discuțiile în cadrul Primăriei, cu specialiștii din Primărie, pentru a începe să conturăm acest buget și, sigur, făcând o centralizare a tuturor propunerilor care au venit, atât din dezbaterile publice, cât și din celelalte solicitări, să putem face o prioritizare a acestora, toate ni s-au părut importante, toate sunt importante, dar trebuie să le prioritizăm în funcție de veniturile pe care le avem”, a precizat Lucian Micu.

Reamintim faptul că primarul Lucian Micu s-a întâlnit cu medici de familie, profesori, reprezentanți ai clericilor, ai asociațiilor de proprietari, conducerea Spitalului de Urgență Roman, pensionari, oameni de afaceri, tineri, membri ai ONG-urilor. Fiecare dintre participanți a venit cu idei care să ducă la îmbunătățirea activității în domeniul respectiv și a relației cu administrația locală.

Exit mobile version