Site icon inRoman.ro

Părinții protestatari din Neamț au scăpat de reclamații

proteste anti OUG 1523

Protestele din ultimele două săptămâni ar putea aduce amenzi unora dintre părinții care au ieșit cu copiii lor la aceste manifestări. În urma unor sesizări anonime, Autoritata Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a cerut tuturor Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din țară să spună dacă acestea au primit sesizări de acest tip și, în cazul în care răspunsul estel este pozitiv, ce măsuri s-au luat. La nivelul județului Neamț nu au existat astfel de situații, dar mulți nemțeni care au auzit de o asemenea inițiativă au spus că mai important pentru instituțiile statului este să caute să-i salveze pe copiii obligați să cerșească sau pe cei care trăiesc în familii în care sunt abuzați fizic și psihic.

La rându-i, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) reamintește tuturor părinților, persoanelor responsabile cu asigurarea creșterii și îngrijirii copiilor, precum și tuturor instituțiilor sau autorităților, că necesitatea asigurării respectării drepturilor copiilor trebuie să reprezinte o prioritate asumată și conștientizată de toți.

Într-un comunicat de presă, ANPDCA transmite că, ”recunoscând că libertatea de exprimare este un drept fundamental, garantat oricărui cetățean prin Constituția Românei, ANPDCA consideră că nici un copil nu trebuie expus riscurilor pe care și le asumă adulții, fie ei și părinți, prin participarea la acțiunile ce le întreprind în exercitarea acestui drept”.

Exit mobile version