Site icon inRoman.ro

Cinci condiții pentru a deveni „salvator din pasiune”

pompieri

Campania de recrutare de noi candidați în cadrul programului de voluntariat „Salvator din pasiune!”, derulată în anul 2016, continuã în perioada 20 februarie – 20 martie.

După parcurgerea unor programe de pregătire, voluntarii vor participa la misiuni de intervenție alături de efectivele pompierilor militari, misiuni de acordare a primului ajutor calificat, vor fi implicați în acţiuni de ajutor umanitar şi în cele de popularizare a mesajului preventiv.

Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să se alăture pompierilor salvatori sunt următoarele:

Dosarul candidatului trebuie să conţină:

Dosarele complete ale candidaților vor fi depuse la sediul ISU Neamţ din Piatra Neamţ, strada Cuejdi nr. 34, de luni până joi, între orele 10.00-14.00. În urma analizei dosarelor și în funcție de numărul de solicitări, candidații vor fi contactați pentru semnarea contractelor de voluntariat și furnizarea informațiilor despre activitățile viitoare.

În urma desfãşurãrii perioadelor de voluntariat, voluntarul va obţine un certificat de voluntariat şi un raport de activitate emis de cãtre Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţã şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţã ,,Petrodava” al judeţului Neamţ. Detalii suplimentare legate de activitatea de voluntariat pot fi obţinute de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ, sau accesând site-ul www.ijsunt.ro.

Exit mobile version