Foști elevi, foști și actuali profesori dar și alți iubitori ai matematicii s-au reunit la Colegiul Național ”Roman-Vodă” pentru a-și aminti de unul dintre cei mai cunoscuți dascăli ai unității de învățământ. Este vorba despre profesorul de matematică Alexandru Cojocaru, de la a cărui naștere (10 februarie 1917) s-au împlinit 100 de ani.
”Domnul profesor este nemuritor. De ce? Activitatea de astăzi este un răspuns. Pentru că, săptămâna trecută, foștii elevi au făcut o comemorere la cimitir, la mormântul distinsului profesor și și-au amintit de toate lucrurile frumoase pe care acest profesor, dascăl desăvârșit, le-a realizat la ,, Roman- Vodă”. În toamnă, când bătrânul nostru liceu va împlini 145 de ani, ne-am gândit să reedităm acest concurs pe care mulți dintre dumneavoastră îl cunoașteți și avem aici și sprijinul doamnei Stoian, care permanent ne-a dat idei legate de acest concurs deosebit, Concursul ,,Alexandru Cojocaru”, care va fi din nou reluat și la care vor participa elevi pasionați de matematică, elevi care vor urma mai târziu cariera domnului profesor Cojocaru. Amintirile foștilor elevi le veț regăsi în broșura pe care aceștia au pregătit-o în mod special”, a afirmat Mihaela Tanovici, directorul Colegiului Național ”Roman-Vodă”.
Deputatul Laurențiu Leoreanu și-a amintit cu plăcere de orele de matematică din liceu și de modul în care Alexandru Cojocaru reușea să-I atragă pe elevi spre această meterie.
”Domnul profesor a fost un om care ne-a marcat existența prin atitudine, prin implicare, prin dăruire,un om de care ne aducem aminte cu drag și iată, care ne adună astăzi. Îi salut și pe colegii mei de clasă și iată , reușește și de dincolo să ne adune și să retrăim moment din tinerețea noastră, din perioada de elev și mi-aduc bine aminte că este obiectul la care nu am chiulit niciodată. Și sunt și elevi aici în sală care la matematică n-au chiulit niciodată. Poate la celelalte se mai întâmpla câteodată din motive obiective. Dar aici cu drag veneam, era o trăire încărcată și de respect, și de dragoste și de o teamă binecuvântată. Îi transmitem recunoștința noastră domnului profesor, sunt încărcat de emoția acestui eveniment”.
Cel care a inițiat concursul de matematică ”Alexandru Cojocaru” este actualul inspector școlar general, Viorel Stan.
”Ca profesor de chimie puteam să organizez un concurs de chimie, dar mi s-a părut o impietate față un etalon al matematicii. Este un concurs care s-a dorit și a ajuns reprezentativ pentru că prezenta valoarea elevilor de la ”Roman-Vodă”. Acest liceu a avut mereu profesori de elită. Noi ne mândrim meeu cu profesorii și elevii de aici”, a spus prof. Viorel Stan, inspectorul general al ISJ Neamț.
Alexandru Cojocaru s-a născut la Miroslovești, în județul Iași. Ca elev, a fost șef de promoție la ”Roman-Vodă”, după care și-a continuat studiile la Universitatea ”Al. I. Cuza”. În 1942 a fost rănit în luptele de la Arad. După ce s-a terminat cel de-la doilea război mondial, Alexandru Cojocaru a predat la unități de învățământ din Iași. În perioada 1 septembrie 1947 – 1 septembrie 1985, acesta a fost profesor la actualul Colegiu Național ”Roman-Vodă”. ”El este unul dintre cei doi profesori emeriți pe care îi are acest Colegiu. Celălalt profesor emerit este Mihai Poienaru. Alexandru Cojocaru a devenit cetățean de onoare al municipiului Roman în 1993”, a precizat Cornelia Jora, bibliotecar în cadrul CNRV. Ea a fost cea care a prezentat, la evenimentul de vineri, 17 februarie, biografia profesorului numit și ”patriarhul matematicii romașcane”.