Site icon inRoman.ro

Ce a găsit Curtea de Conturi la Primăria Roman

primaria Roman iarna 1

Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Primăria Roman, în ultima lună a anului 2016. Conform raportului întocmit după controlul de la Roman, ”obiectivul general al auditului l-a constituit evaluarea performanţei realizate în raport cu cea proiectată şi stabilirea impactului achiziţiilor, în raport cu fondurile utilizate.”

Experții Curții de Conturi au remarcat că în mare măsură s-a asigurat minimizarea costului resurselor utilizate, fără a compromite realizarea în bune condiţii a activităţii, astfel încât să se asigure un grad ridicat de performanţă a achiziţiilor publice. Adică serviciile și produsele achiziționate, precum și investițiile realizate au fost făcute corect și un raport corect calitate-preț.

Neregulile găsite de reprezentanții Curții de Conturi următoarele:

Precizam că toate prejudiciile au fost recuperate de la contractanți în timpul controlului, constatându-se că acestea au fost în fapt erori materiale de redactare sau de de calcul în devize sau în situațiile de lucrari. Cu privire la aspectele legate de corelarea programului de achiziții publice și programului de investiții, precizam ca aceste aspecte au fost remediate, în contextul modificarii cadrului legal ce reglementează materia achizițiilor publice”, a precizat primarul Lucian Micu.

Exit mobile version