Site icon inRoman.ro

Primarul vrea faleză pe malul Moldovei ca în Spania

MHC microhidrocentrala raul Moldova

Primarul Lucian Micu a fost săptămâna trecută în Spania pentru a învăța despre cum poate face din Roman un oraș mai eficient din punct de vedere energetic, atât în ceea ce privește clădirile sedii ale instituțiilor publice, cât și blocurile de locuit. Eficiența energetică trebuie să însemne, într-un final, costuri scăzute cu întreținerea pentru cei care folosesc clădirile. Lucian Micu a vizitat orașul Badajoz, o localitate cu aproximativ 130.000 locuitori, din regiunea Extremadura.

La Universitatea din Extremadura am avut și o serie de seminarii în care, pe de o parte, s-au prezentat, din punct de vedere tehnic, modalitățile de realizare la aceste independențe energetice, pe de altă parte ni s-a prezentat și legislația spaniolă în ceea ce privește energia electrică și distribuirea acesteia și s-a finalizat proiectul cu o vizită în teren la o clădire independentă energetic. Este drept că acea zonă este ajutată și de ape geotermale, care pot ajuta atât pe timp de iarnă, cât și pe timp de vară la ciclurile de încălzire, respectiv de răcire a acelei clădiri, dar și de panouri solare. Este drept că zona Spaniei este favorizată din acest punct de vedere, au o foarte mare perioadă soare, e favorizată și de faptul că în zonă sunt ape geotermale, undeva la 70-80 de metri adâncime, sistemul e destul de interesant, destul de ușor și chiar nu a implicat foarte mari sume de bani.”

Primarul spune că a venit cu o idee pentru amenajarea falezei de pe râul Moldova. Amenajarea falezei este un proiect despre care s-a discutat și în anii trecuți, dar până acum nu s-a găsit o sursă de finanțare pentru acest proiect.

Această localitate este traversată de un râu, un râu care se află practic, la granița între Portugalia și Spania, și care avea amenajată o faleză foarte frumoasă, simplă – chiar mi-a plăcut acest lucru – cu alei din asfalt, alei din zgură. Apropo, toate parcurile pe care le-am văzut în această localitate, toate aleile erau făcute din zgură, nu au folosit deloc alte materiale și în vecinătatea acestei faleze erau amenajate locuri de joacă, terenui de fotbal.”

Exit mobile version