În perioada 1-8 martie, înRoman.ro prezintă povești ale unor femei care lucrează în diferite domenii: fie acolo unde este nevoie de multă putere și coordonare, fie acolo unde gingășia și empatia rezolvă toate problemele. Campania ”Putere la feminin” nu prezintă exhaustiv laturile feminității, dar aduce aminte că o femeie poate fi în același timp soție, mamă, angajatul lunii și mult mai mult de atât.
Am găsit-o pe Ana Baciu corectând câteva acte contabile, fiindcă ține contabilitatea primară. Nu se deosebește cu nimic de un angajat și nu de puține ori i s-a întâmplat ca omul din magazin să îi ceară să vorbească cu ”șeful”. Celor mai mulți le spune că șeful este plecat la București cu treabă, chiar dacă răspunsul stârnește zâmbete printre cei care o cunosc. Deține și gestionează depozitul de construcții de 21 de ani, iar acum rar se întâmplă să-i intre careva în magazin și să plece înainte de a-i cere sfatul legat de produsele pe care le cumpără.
A plecat de la un magazin în care se vindea ciment, var, internită, praf de piatră, mozaic. Apoi a început să aducă și alte produse, cum ar fi cuie sau șuruburi, dar de prin 2000-2001 gama de produse în domeniul materialelor de construcții s-a extins foarte mult și acum are la vânzare în jur de 3.000 de obiecte. Tot la început au fost și primele obstacole, iar unul dintre acestea a fost mentalitatea. În satul Cotu Vameș, la începutul anilor 1990, o femeie era cea care îi învăța pe bărbați cum e treaba cu materialele de construcții. Este o afacere de familie, dar de magazin s-a ocupat ea mai mereu. ”Aveam 30 de ani și bărbații mă priveau cu neîncredere pentru că eram femeie. Mai ales dacă le dădeam o explicație se uitau la mine și mă întrebau de unde știu, că sunt femeie sau că sunt o copilă. Acum mă cunosc și vin și-mi cer ei părerea. Iar eu, dacă știu, îi ajut. Dacă nu, mă interesez și după aceea îi ajut. Dacă aveam nevoie de o informație ajungeam până la producător și mă interesam. Înainte de internet am citit foarte multe cărți, tot pentru că voiam să învăț și să îi ajut pe clienți”.
În 21 de ani, magazinul mic a ajuns un depozit mare cu patru magazine în diferite sate. Volumul de muncă a crescut, dar oamenii angajați sunt puțini. A vrut să delege o parte din responsabilități, dar nu prea a avut cui. ”Am vrut să angajez. Toate fetele care au venit au spus că vor să stea la calcultor și la casă, dar că nu fac nimic altceva, nu așează marfa, nu dau cu o mătură. Ori nu se poate așa, atât timp cât eu fac lucruri din acestea, dacă angajez pe cineva trebuie să mă ajute. Dar ele au venit și au impus condiții înainte să le angajez. Tineretul nu mai vrea să muncească. Nu mai înțeleg să plece de la mai puțin pentru a ajunge la mai mult. Vor bani mulți deodată, program cât mai scurt… și toți vor să plece în străinătate. Vor să plece în Anglia, Suedia, Danemarca să muncească, să câștige bani și să plece în vacanțe”.
O altă problemă, care ar trebui rezolvată de autorități, o reprezintă încurajarea nemuncii prin acordarea de ajutoare sociale și alte stimulente. ”Ajutoarele sociale sunt în floare la noi. Dimineața, la ora 7.00, când ajung eu aici, e deschis la bar (n.r. – aflat la 50 de metri de magazin) și sunt oameni buni de muncă, de 30 de ani; dar nu vin să-ți muncească. Dacă noi mai avem nevoie câte o oră-două, să ne ajute la ceva se duce soțul și-i cheamă, dar nu vin. Sau vin dacă le plătești câte 40 – 50 de lei, dar nu face atât munca pe care o depun. Autoritățile ar trebui să nu mai dea deloc ajutor social dacă ești bun de muncă și ar trebui adoptat sistemul din afară: dacă ești șomer și refuzi unul, două locuri de muncă, la al treilea deja nu mai primești șomaj și trebuie să te angajezi. Pe când la noi sunt ajutoare sociale, unii fac mulți copii pentru că primesc alocații complementare”, este de părere Ana Baciu.
Fără noroc la angajați din alte părți, Ana Baciu a căutat ajutor mai aproape. Ea și soțul ei au două fiice, pe care le-au familiarzat încă de la vârste fragede cu magazinul și cu ce înseamnă munca în economia de piață. ”Fiica cea mare va veni în firmă după ce va termina facultatea. Am discutat cu ea și am întrebat-o ce dorește pentru că voiam să știm și noi ce facem cu firma. Amândouă fiicele m-au ajutat de mici. Când vine acasă, fiica cea mare mă ajută la vânzare, întocmește actele, merge la bancă, iar fiica cea mică face curățenie și vinde, dacă sunt clienți. Eu le-am adus de mici la magazin pentru că le-am arătat de unde vine banul și cum se câștigă. Pentru că banul nu vine de undeva, ți-l aduce cineva pur și simplu, trebuie să muncești”.
Munca a însemnat și sacrificii. Ana Baciu spune că nu a mai fost în concediu de șapte ani, dar „mă mai duc la biserică când simt nevoia să mă liniștesc, cam o dată, de două ori pe lună”. Uneori, planurile nu au ieșit așa cum și-au dorit, dar s-au reprofilat și au mers mai departe. Nu au deschis magazin în Roman, însă au deschis într-un alt sat. Nu au luat bani europeni, dar obiectivele propuse le-au realizat, chiar dacă mai târziu. Experiența fondurilor europene a fost una dintre cele mai neplăcute pentru Ana Baciu. ”Ne-am lăsat lehamite. Au cerut foarte multe documente, extraordinar de multe. Și ne-au spus să punem noi banii, apoi să ni se returneze, dacă ni se vor da. Ne-au descurajat foarte tare. Și când te duci la birourile lor se uită la tine de parcă le ceri de pomană. Nu știu de ce nu se poate altfel, ca oamenii să se poarte frumos și cu bun simț”.
În ciuda tuturor greutăților, Ana Baciu este hotărâtă să meargă mai departe și să dezvolte afacerea. Asta, mai ales după ce fiica cea mare va termina facultatea de contabilitatea și va deveni om de nădejde în cadrul fimei.