În perioada 1-8 martie, înRoman.ro prezintă povești ale unor femei care lucrează în diferite domenii: fie acolo unde este nevoie de multă putere și coordonare, fie acolo unde gingășia și empatia rezolvă toate problemele. Campania ”Putere la feminin” nu prezintă exhaustiv laturile feminității, dar aduce aminte că o femeie poate fi în același timp soție, mamă, angajatul lunii și mult mai mult de atât.
Țin sala în picioare și sute de oameni cu inima strânsă, aproape de infarct. Fac asta periodic și publicul le iubește, pentru că echipa de handbal feminin este stindard al orașului. Dincolo de discuțiile despre finanțare și cum s-a tranformat HCM în CSM, romașcanii vin la Sala Sporturilor pentru ”fete”. Este echipa care adună la fiecare meci sute de persoane, aproape de fiecare dată numărul spectatorilor fiind mai mare decât cel al scaunelor disponibile. La meciul cu CSM București, biletele s-au epuizat cu o repeziunciune de invidiat. Meritul le aprține jucătoarelor și antrenorilor, pentru că pun pasiune în tot ce fac. Căpianul echipei este exemplu clasic de sportiv care dă totul pentru echipă și pentru sport.
Carmen Stoleru, căpitanul echipei de handbal CSM Roman
”Eram la grădiniță încă când sora mea s-a apucat de handbal; mă lua zilnic cu ea la antrenamente și așa a început să-mi placă sportul. Am păstrat tradiția, pentru că eu provin dintr-o familie de sportivi – tatăl meu e fotbalist, mama e voleibalistă – și atunci era firesc să fac și eu sport. Nu m-am gândit niciodată ce aș fi făcut dacă nu ar fi fost handbal, pentru mine sportul este primul loc. Chiar și familia este pe locul doi, deoarece suntem plecate mai tot timpul, aici sunt cea mai mare parte a zilei”, spune Carmen Stoleru. Oricum, o parte din familie îi este mereu în preajmă, pentru că sora lui Carmen, Georgiana Martin Stoleru este, de asemenea, jucătoare la CSM Roman. Am întrebat-o cât de greu este să ții totul sub control, așa cum trebuie să facă un căpitan. A început să râdă și a spus că este o întrebare grea. ”E destul de greu, dar sunt fete deosebite, înțelegătoare; suntem oameni și putem vorbi deschis, orice problemă am avea-o. Oricum, sunt minunate. E drept că suntem 15 caractere diferite, dar trebuie să lăsăm de la noi, întodeauna le-am spus că pe teren suntem egale, niciuna nu este mai presus de cealaltă și cred că acest lucru a fost înțeles de toate.”
Ca orice căpitan, Carmen Stoleru nu uită cel mai important dintre jucători: publicul. Recunoaște că în unele meciuri rezultatul a fost întors datorită spectatorilor, care au răgușit pentru victorie. ”E foarte importantă galeria pentru o echipă, sunt momente în care ne împing de la spate, îi simțim mai tot timpul alături de noi. Când jucăm în deplasare ne ambiționăm mult mai mult pentru că acolo e galeria echipei gazde.”
Înainte de a se întoarce la colege, Carmen Stoleru mai transmite un mesaj pentru părinți: ”E foarte important să faci sport, e foarte sănătos. Îmi pare nespus de rău că sunt părinți care nu lasă copiii să facă sport la școală.”
Luciana Popescu și Cynthia Tomescu
Mama Cynthiei Tomescu a înțeles că sportul educă și a împins-o către handbal fără să o întrebe dacă vrea și îi place. ”M-am dus forțat la handbal. M-a dus mama, drept pedeapsă, fiindcă nu știu ce greșisem în ziua respectivă. Se făceau la școală ceva selecții și a zis: De mâine mergi la handbal! ea, de fapt, voia să fac sport, nu să fac sport de performanță. Și a început să-mi placă.” Și îi place atât de mult, încât acum câteva zile a fost convocată la lotul național, împreună cu Ana-Maria Iuganu. ”Pe mine m-a sunat domnul Titi într-o dimineață, înaintea unui meci și a fost un șoc pentru mine că voi merge la națională. E o altă experiență și voi face tot ce pot pentru a mă ridica la nivelul așteptărilor. A fost un sentiment foarte plăcut; îți dă încredere, te gândești că pentru un anumit motiv te-a chemat acolo, nu doar să faci prezența.”
Luciana Popescu zâmbește ca o soră mai mare. Ea are o medalie de bronz la Campionatul Mondial din 2015 și a ajutat la calificarea echipei României la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro. Ne confirmă ca handbalul, la fel ca alte sporturi, s-a schimbat în ultimii ani și a devenit mult mai dur, mai agresiv. Dar nu asta e dificil pentru un sportiv, ci momentele când ce mai mulți se relaxează, iar performerii muncesc. ”E un pic dificil, pentru că noi nu avem un program cum au cei mai mulți și e foarte greu pentru noi, mai ales în vacanță. Când toată lumea este în vacanță, noi suntem la antrenamente.”
Le întrebăm pe sportive cum se simt când sunt oprite pe stradă și sunt salutate. ”Aici e un oraș mic, ne salută toată lumea; îi salutăm și răspundem la salut chiar dacă nu-i recunoaștem. Ne mai întreabă când avem meciuri, când jucăm, când avem pauza… e un respect pe care oamenii ni-l arată”, zice Carmen Stoleru. ”Orice mișcare pe care o faci îți este controlată, lumea se uită la tine să vadă ce faci, practic îți vede fiecare mișcare, iar tu ai momente când îți doreșți să fii singură, nu să se uite lumea la tine când faci un lucru. E foarte dificil să te oprească lumea pe stradă și să te întrebe ce s-a ântâmplat la nu știu ce meci, că nu jucăm bine sau, dimpotrivă, bravo. Uneori e dificl să primești și laudele, din simpul motiv că simți nevoia să fii doar tu cu tine”, explică Luciana Popescu. Cynthia Tomescu, care are norocul să mănânce ”o ciocolată sau o pizza la 12 noaptea”, dacă vrea, pentru că are un metabolism foarte bun, îndeamnă totate copilele să vină la handbal. ”E un sport care te deschide. Fiind un sport de echipă, automat trebuie să suporți persoana din dreapta și persoana din stânga, chiar dacă uneori îți vine nu știu ce să-i faci, dar ești într-un colectiv și te dezvoltă altfel”.
Interviul a fost mai scurt decât ne-am fi dorit și am mai fi vorbit și cu alte jucătoare, dar privirea antrenorului Gheorghe Covaciu a fost suficientă pentru a ne opri. Era ultimul antrenament de la Roman înainte de deplasarea la Brăila. Vineri, 3 martie, echipa noastră întâlnește HC Dunărea Brăila. Meciul se va disputa începând cu ora 17.00 și va fi transmis de DigiSport.
