Site icon inRoman.ro

Bătaia le-a adus închisoare

catuse 1

Doi bărbați care au fost implicați într-o bătaie s-au ales cu mai multe luni de închisoare. Fapta pentru care au fost judecați și condamnați a avut loc pe 22 iunie 2014, în fața unui bar din Simionești. Unul dintre făptași, un tânăr de 26 de ani, care poseda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de opt luni cu executare pentru comiterea infracţiunii tulburarea ordinii şi liniştii publice, a fost depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, de polițiștii Postului de Poliţie Cordun pe strada Vasile Alecsandri din satul Simioneşti.

În seara de 22 iunie 2014, inculpatul împreună cu alte două persoane au intrat într-o altercație cu un alt grup de persoane, aplicându-și reciproc lovituri cu obiecte contondente în timp ce se aflau în faţa unui bar din satul Simioneşti, tulburând ordinea şi liniştea publică. Tot referitor la această faptă, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat un bărbat de 38 de ani, din Simionești, care a fost reținut în baza mandatului de executarea pedepsei cu închisoarea, fiind condamnat la un an şi două luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se precizează într-un comunicat al Inpectoratului de Poliție Județean Neamț.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat de 39 de ani, din Crăcăoani, a fost preluat de polițiști, pe numele acestuia fiind emis un mandat de executarea pedepsei de trei luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere fără drept de arbori şi furt de arbori.

Toate persoanele au fost reținute și escortate la Penitenciarul Bacău, în vederea încarcerării.

Exit mobile version