După creionarea bugetului Spitalului Roman, în funcție de bugetul orașului și contractul care se va semna cu Casa de Asigurări de Sănătate, se va întocmi și lista de investiții la unitatea spitalicească. Nevoile sunt multe, prioritățile, la fel. Suma necesară s-ar ridica la peste 5.400.000 de lei și cuprinde o serie de aparate, instrumente sau dispositive care să asigure buna funcționare a instituției sanitare. Dacă la capitolul aparatură este nevoie de spirometru pentru secția de pneumologie, distilator de apă, nebulizator, injectomate cardiotopograf sau developeză, la capitolul reparații lista cuprinde alte elemente.
”Ne dorim finalizarea reabilitării termoenergetice a spitalului nou, corpul A,B,C, lucrare care a fost începută în anul 2015 spre finalul anului, avem autorizația de construcție valabilă până la sfârșitul anului 2017 și de aceea e necesară finalizarea lucrărilor. Odată cu această finalizare a lucrărilor vor fi obținute atât confortul sporit al pacienților cât și costuri mai reduse ale utilităților. De asemenea, reparații pentru amenajarea Centrului de Sănătate Mintală și arhiva spitalului. Ca și reparații curente suntem sau aproape am finalizat modernizarea secției de endocrine și diabet, dorim reabilitarea secției de ORL. Având în vedere ordinul 1096 al ministrului Sănătății în ceea ce privește aprobarea normelor privind condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obținerii autorizației sanitare de funcționare va trebui să organizăm și amenajarea structurii de spitalizare de zi. Alte reparații vor fi în ceea ce privește hidroizolația la central termică a spitalului nou și hidroizolația bloculuii alimentar și poartă, recondiționare conducte trasee apă rece, apă caldă și agent termic subsol pediatrie”, a afirmat dr. Maria Andrici, managerul general al Spitalului Municipal de Urgență Roman.
Vor fi înlocuite și câteva cazane de la centrala spitalului pentru ca unitatea sanitară să aibă apă caldă în mod continuu, lucru care nu se întâmplă acum. Pentru policlinică și spălătorie se dorește instalarea unor centrale mici, care să nu aibă nevoie de personal de deservire. Actualul sistem cu panouri solare nu face față la consumul de apă caldă și căldură în sezonul rece, astfel că pacienții internați la Spitalul Roman nu prea au parte de confort din acest punct de vedere.