Site icon inRoman.ro

Ședință de îndată fără probleme

proiect de hotarare consiliul local tableta

Consiliul Local Roman s-a reunit joi, 23 martie, la ora 15.00, în ședință de îndată a legislativului municipal. De această dată nu au mai fost discuții din partea consilierilor locali cu privire la faptul că proiectul nu ar fi chiar urgent sau că nu au primit documentele în avans cu cel puțin 24 de ore, așa cum s-a întâmplat la precedenta ședință a Consiliului Local.

Pe ordinea de zi a ședinței de joi a fost un singur proiect de hotărâre, privind aprobarea participării municipiului Roman, în parteneriat cu fundația Terra Mileniul III, la proiectul ”Creșterea capacității administrative a municipiului Roman prin reproiectarea sistemului de management al calității și introducerea cadrului de autoevaluare a modului de evaluare”. Acest sistem de management al calității din Primăria Roman ar urma să fie modernizat cu fonduri europene, în cazul în care proiectul, ce va fi depus vineri, 24 martie, la București, în cadrul Programului Operațional Capacitate Administrativă, va fi declarat câștigător.

Valoarea totală estimată a proiectului este de 424.342,53 lei, iar 2% din această sumă ar urma să fie suportată din bugetul local. Proiectul de hotărâre a fost votat cu unanimitate, adică de toți cei 18 consilier prezenți la ședință.

Exit mobile version