Site icon inRoman.ro

Inspectorii sanitari, cu ochii pe mâncarea pentru Paști

miel

Prefectul trimite inspectorii sanitari pe teren, pentru deja tradiționalele controale de dinainte de sărbători. Niculina Dobrilă a condus joi, 30 martie, şedinţa colegiului prefectural, în cadrul cărie s-a vorbit despre prevenirea apariţiei toxinfecţiilor alimentare în judeţul Neamţ prin supraveghere sanitar veterinară şi pentru siguranţa alimentelor și funcţionarea Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente.

Având în vedere apropierea sărbătorilor pascale, când are loc o creştere a cantităţilor de produse de origine animală comercializate direct consumatorilor mai ales în pieţe şi târguri, am considerat oportun să aflăm măsurile specifice dispuse de Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, pentru intensificarea controalelor şi pentru prevenirea toxiinfecţiilor alimentare. Totodată am dorit să aflăm care sunt misiunile prioritare ale jandarmilor”, a spus, în deschiderea şedinţei, prefectul judeţului.

Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat un plan de măsuri ce trebuie respectate cu privire la sacrificarea mieilor şi comercializarea cărnii de miel, comercializarea de ouă şi produse din ouă, comercializarea laptelui şi a produselor din lapte, comercializarea peştelui şi a produselor din pescuit, precum şi vânzarea altor produse sau alimente de origine animală.

Exit mobile version