Site icon inRoman.ro

Tarifele de roaming vor fi mai mici de la 15 iunie

telefon mobil smartphone

Ultimul pas către eliminarea tarifelor de roaming pe teritoriul Uniunii Europene a fost făcut joi, 6 aprilie, când reprezentanții Parlamentului European, ai Consiliului și ai Comisiei au convenit cu privire la modalitățile de reglementare a piețelor angro de roaming, anunță  Reprezentanța Comisieie Europene din România. Negociatorii părților au convenit ca plafoane pentru tarifele de roaming să fie limitate la 3,2 eurocenți/minut pentru apelurile vocale și 1 eurocent/SMS, începând cu data de 15 iunie 2017.

Tarifele maxime pentru traficul de date mobile urmează să fie reduse treptat pe parcursul următorilor cinci ani: de la 7,7 EUR/GB (începând din 15 iunie 2017) la 6 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2018), apoi 4,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2019), 3,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2020), 3 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2021) și 2,5 EUR/GB (începând din 1 ianuarie 2022).

Acordul politic recent încheiat constituie o ultimă etapă către tarifarea serviciilor de roaming la prețurile serviciilor de pe piața națională începând cu 15 iunie 2017, după cum prevede regulamentul privind piața unică a telecomunicațiilor. Comisia va efectua o analiză a pieței angro până la sfârșitul lui 2019 și va pune la dispoziția co­legiuitorilor o evaluare intermediară, până în 15 decembrie 2018.

De acum înainte, Parlamentul European și Consiliul trebuie să aprobe acum oficial acordul la care s-a ajuns astăzi. Noile tarife angro de roaming vor fi aplicabile începând cu 15 iunie 2017, dată până la care operatorii au tot timpul pentru a lua măsurile pregătitoare necesare introducerii tarifelor similare celor naționale.

De precizat că, începând din 2007, tarifele de roaming au scăzut cu peste 90%. Prețurile au scăzut ultima dată în aprilie 2016, la 5 eurocenți/minut în cazul apelurilor vocale, 2 eurocenți/SMS și 5 eurocenți/MB de date în plus față de tarifele naționale.

Exit mobile version