Marius Neculai, om de afaceri și fost deputat, a fost prezentat oficial ca cel care va intra în campania electorală pentru funcția de primar al municipiului Roman din partea PSD. Acesta a fost prezentat în cadrul unei conferință de presă organizată sâmbătă, 8 aprilie, la sediul organizației PSD Roman.
”Tema principală este anunțarea candidatului pentru alegerile parțiale ce vor avea loc la Roman. Așa cum am afirmat de atâtea ori, candidatul a parcurs tot ceea ce înseamnă treptele impuse de statut, a fost confirmat, este membru al biroului și, în același timp, este și președinte executiv al organizației Roman, prin votul unanim al Biroului Politic. Domnul Neculai este tânăr, om de afaceri, parlamentar cu experiență, are experiență politică și în administrație”, a declarat senatorul Dan Manoliu, președintele PSD Roman.
”Pot deveni un foarte bun manager pentru acest oraș. Am început să gândesc și voi creiona un program care să vină în întâmpinarea dorințelor romașcanilor. Știu că în Roman sunt foarte multe probleme; eu sunt o fire optimistă, dar merg pe stradă și mă întâlnesc cu oameni care mai degrabă sunt pesimiști. Oamenii se confruntă cu nenumărate probleme, neajunsuri, dar eu cred că, de data aceasta, au în fața lor un om și un partid care pun pe primul loc ridicarea nivelului de trai. Cu sprijinul domnului președinte al Consiliului Județean, cu sprijinul colegilor din organizație și, de ce nu, cu sprijnul tuturor romașcanilor, chiar dacă au alte convingeri politice, vom reuși să ne așezăm la aceeași masă și să gândim împreună pentru viitor. Lansez invitația tuturor romașcanilor care vor să facă echipă cu mine și cu noi să ni se alăture; am încredere în ceea ce noi propunem acestui oraș”, a declarat Marius Neculai, președinte executiv al PSD Roman și candidat pentru funcția de primar la municipiului.
Președintele PSD Neamț, Ionel Arsene, s-a încurcat în numele candidatului, spunându-i când Nicolae, când Neculai. La un moment dat, Ionel Arsene a vorbit și despre marea familie romașcană, expresie care îi este atribuită fostului primar Laurențiu Leoreanu, întrucât a fost folosită intens de acesta în anii în care a condus administrația publică locală.
”Felicit organizația PSD Roman pentru că au avut înțelepciunea să caute și să găsească un candidat așa cum este domnul Marius Nicolae, un om care a demonstrat și în privat și în administrația publică centrală că poate face performanță, că este un om serios. Îl apreciez foarte mult, îl apreciam foarte mult și cînd nu făcea parte din echipa noastră, un om care a impus respect indiferent de funcția pe care a ocupat-o. Am încredere că Romanul, împreună cu primarul Marius Nicolae, va face pași înainte, se va moderniza, iar eu, în calitate de președinte al CJ Neamț, vă asigur de tot sprijinul Consiliului Județean, al Guvernului României și eu cred că, după primii trei ani de mandat ai domnului Nicolae, în Roman nu vor mai exista străzi fără apă, canal și asfalt. Vom avea o discuție după Paști și eu cred că domnul Neculai va veni cu serie de proiecte pentru romașcani, pentru marea familie romașcană”, a spus Ionel Arsene.
Marius Neculai s-a arătat încrezători în faptul că proiectele pe care le va propune vor primi și votul consilierilor locali ai PNL, fiindcă vor fi proiecte pentru toți romașcanii.