Site icon inRoman.ro

Aproape și-a omorât fratele

politie ambulanta girofar

Un bărbat de 43  de ani dn comuna Cordun, satul Pildești, a fost la un pas să-și omoare fratele. S-a întâmplat în noaptea de duminică spre luni (9 spre 10 aprilie), la o oră după miezul nopții. Pe fondul consumului de alcool, între cei doi bărbați s-a iscat un conflict, iar cel mai tânăr dintre ei, în vârstă de 43 de ani, a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat pe fratele său, în vârstă de 60 de ani. Victima a ajuns la spital în jurul orei 2.15, în stare gravă.

Pacientul, în vârstă de 60 de ani, din Pildești, prezenta mai multe plăgi înjunghiate la nivelul abdomenului, cu eviscerație, care au necesitat intervenție chirurgicală de urgență. Cadrele medicale atât din CPU, cât și cele din linia de garda din spital s-au mobilizat exemplar, dând dovadă de eficiență și rapiditate, reușind să salveze viața pacientului. În momentul de față pacientul se află sub supraveghere în secția ATI, în stare stabilă”, au spus reprezentanții Spitalului Municipal de Urgență Roman.

Localnicii spun că cei doi frați au probleme psihice și primesc pensii pentru afecțiunile lor. Nu sunt căsătoriți și locuiesc împreună în casa părintească. Agresorul este cercetat acum pentru tentativă de omor, iar ancheta a fost preluată de magistrații Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.

Exit mobile version