Site icon inRoman.ro

Lucian Micu și Marius Neculai fac echipă pentru romașcani?

Marius Neculai Lucian Micu

Candidații PNL și ai PSD pentru funcția de primar al municipiului Roman dau asigurări romașcanilor că pot lucra în echipă, chiar dacă vin din partide diferite. Evident, fiecare dorește să fie șef, iar contracandidatul său să fie pe poziția de viceprimar. Primul care a lansat această ofertă a fost candidatul PSD. Marius Neculai a declarat că romașcanii au șansa de a fi reprezentați de o echipă de oameni tineri.

De data aceasta cred că este o oportunitate pentru mine, chiar și cu actualul viceprimar cred că sunt în relații foarte bune. Și cu dumnealui putem colabora, și cu dumnealui putem face echipă. Dacă-mi permiteți o glumă, pot spune că Romanul are șansa să ne aibă pe amândoi în funcții de conducere. Pentru că, în situația în care eu aș câștiga funcția de primar, domnul Lucian ar rămâne în continuare în administrație, probabil cu funcția de viceprimar sau o să vedem ceea ce o să-și dorească dumnealui. Dar, cu sigurnață, noi fiind în aceeași generație, putem colabora și putem contrui împreună o echipă care să lucreze în interesul romașcanilor”, a afirmat sâmbătă, 8 aprilie, Marius Neculai, candidat PSD pentru Primăria Roman.

Replica lui Lucian Micu nu s-a lăsat așteptată. Întrebat ce părere are despre această ofertă, primarul interimar a răspuns:

Eu am aproape cinci ani de experiență ca viceprimar, în care am lucrat cu domnul primar Leoreanu. Domnul Leoreanu, în cei nouă ani de mandat cred că a avut doar doi sau trei ani guvern favorabil, în rest au fost guverne din alte aprtide. Și eu nu țin minte ca Romanul să fi suferit din acest punct de vedere sau să nu fi cunoscut dezvoltarea. E trist că te gândești la o comunitate să o sprijini doar dacă ai un om de-al tău. Deci, o astfel de abordare nu mi se pare corectă. Însă, eu nu aș vrea să intru prea mult în astfel de detalii politice. Dar, da, din punct de vedere administrativ eu aș putea să fac echipă cu domnul Marius Neculai în condițiile în care în 2020 va candida pe o listă la Consiliul Local, va fi ales consilier local și ar putea fi un foarte bun viceprimar pentru mine, ca să învețe puțină administrație, după care mai putem discuta și alte lucruri”, a spus Lucian Micu.

Rămâne ca romașcanii să decidă cine va conduce Primăria Roman după ziua alegerilor parțiale și cine va fi secundul primarului ales.

Exit mobile version