Un parlamentar nemțean a cerut, de la tribuna Senatului României, să se țină un moment de reculegere pentru victimele atentatelor care au avut loc în duminica Floriilor în Egipt și la Stockholm, pe data de 7 aprilie. În atentatul de la Stockholm au murit patru persoane; în cel din Egipst au murit 45 de persoane, iar alte 106 au fost rănite, cele mai multe fiind creștini copți care participau la liturghia de Florii.
”Aceste atacuri reprezintă lovituri primite însăși în fundația societății în care trăim și pe care încercăm să construim noi astăzi, o lume deschisă, încăpătoare pentru toți, indiferent de culoarea pielii, locul de origine sau religia pe care o practicăm. Faptul că trăim într-o lume în care creștinii sunt atacați în însăsi celula lor de bază, biserica, trebuie să ne dea mult de gândit. Faptul că astăzi sunt atacați vehement cei doi poli ai creștinismului, respectiv Orientul Mijlociu, locul de naștere al religiei noastre, cât și Europa locul unde aceasta a înflorit și de unde s-a imprăștiat în lume, trebuie ca pe noi creștinii să ne unească, să ne înfrățească, să ne facă să renunțăm la micile noastre lupte interne pe care le avem fiecare în țara lui, și să ne dăm mâna pentru a atinge țelul mai înalt împreună: anihilarea și eradicarea terorismului fundamentalist indiferent de religia pe care acesta a confiscat-o, și protejarea cetătenilor noștri oriunde aceștia ar fi. Dumnezeu este universal, iar el nu trebuie și nu poate fi confiscat de către nimeni!”, a afirmat Dan Manoliu, senator PSD.
La finalul declarației sale, parlamentarul a cerut ca toți colegii săi să țină un moment de reculegere pentru victimele celor două atentate. Declarația integrală a senatorului Dan Manoliu o puteți urmări în clipul video de mai jos.
* acest articol este un advertorial