Conducerea Primăriei municipiului Roman a dispus repararea tuturor locurilor de joacă din oraş. În această perioadă se repară echipamentele din parcurile de joacă de pe Smirodava şi Fundătura Păcii, iar administrația locală susține că, pentru prima dată se vor monta şi camere de supraveghere în locurile de joacă, pentru a-i descuraja pe cei care fac mizerie sau distrug spaţiile destinate copiilor.
”Reamintim faptul că programul de utilizare a terenurilor de joacă pentru copii este între orele 07.00 – 13.30 şi 16.30 – 22.00 pe timpul verii şi 08.00 –13.30 şi 16.00 – 19.00 pe timpul iernii. Limita de vârstă pentru utilizarea terenurilor de joacă pentru copii nu trebuie să depăşească 14 ani. Copiii sub vârsta de șapte ani trebuie să fie insoţiţi de adulţi. Nu se permite aruncarea pe jos a cojilor de seminţe, ambalaje, alte reziduri şi deşeuri. În spaţiul de joacă nu este permisă intrarea cu biciclete şi animale de companie. Este interzis consumul de băuturi alcoolice şi nu se permite nici fumatul”, au precizat reprezentanții Primăriei.
Sancţiunile pentru cei care nu respectă regulamentul de utilizare a locurilor de joacă pentru copii sau distrug echipamentele sunt cuprinse între 150 de lei şi 1.000 lei.