Site icon inRoman.ro

Iubitul răzbunător a fost arestat preventiv

masina incendiata 4833

Bărbatul care a incendiat mașina iubitei sale, miercuri seară, pe strada Dobrogeanu Gherea, a fost arestat preventiv. Acesta mai avea și alte fapte pentru care se afla în evidența oamenilor legii și ultima acțiune l-a trimis direct în arest. În luna martie, Marius C. a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunilor de ameninţare, lovire sau alte violenţe, distrugere, nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, el nu avea voie să se apropie de femeia căreia i-a incendiat mașina, ca urmare a unui ordin de protecție pe care aceasta l-a cerut în instanță pentru ea și pentru fiul minor al celor doi.

În urma investigațiilor efectuate a fost depistat un bărbat de 41 de ani, din Roman, care, pe fondul unui conflict mai vechi cu partea vătămată, a incendiat autoturismul acesteia, aflat în parcarea unui bloc de pe strada C.D. Gherea. Totodată, polițiștii au stabilit că bărbatul se afla sub măsura controlului judiciar la momentul săvârșirii faptei, anterior acesta fiind arestat preventiv pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. Polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.

Polițiștii l-au prezentat pe bărbat în fața unui procuror în cursul zilei de joi, 20 aprilie, apoi au mers cu suspectul la Judecătoria Roman, acolo unde au cerut arestarea preventivă a acestuia. Iar magistrații romașcani au dispus admiterea propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman în dosarul de urmărire penală. Astfel, Marius C. a fost trimis la Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul IPJ Neamţ, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 20 aprilie şi până la data de 19 mai. Hotărârea magistraților romașcani poate fi contestată în în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Exit mobile version