Site icon inRoman.ro

ONG-urile pot accesa fonduri până pe 25 mai

primaria Roman 1

Asociațiile și fundațiile vor putea desfășura proiecte cu sprijin de la administrația locală din Roman. Într-o ședință a Consiliului Local s-au aprobat programe pentru acordarea finanțărilor nerambursabile, valabile pentru anul în curs.

La nivelul municipiului Roman suma totală alocată este de 150.000 lei și se împarte în mod egal celor trei domenii: proiecte cultură, religie, învățământ, proiecte sociale, proiecte activități sportive și de tineret. Pentru primele două categorii, valoaraea unui grant trebuie să se încadreze în minim 3.000 lei și maxim 10.000 lei. În ceea ce privește proiectele pentru activități sportive și de tineret, sumele maxime ale finanțării nerambursabile sunt următoarele: sportul de performanță de echipă, divizie inferioară maxim 10.000 lei, pentru sportul individual de performanță – maxim 7.000 lei, sportul pentru toți – maxim 5.000 lei, sportul școlar – maxim 8.000 lei.

Termenul limită pentru înaintarea solicitărilor de finanţare nerambursabilă este 25 mai 2017, ora 10. Selecţia şi evaluarea proiectelor va fi în perioada 26 mai 2017 – 09 iunie 2017.

Exit mobile version