Din cauza vremii au rămas fără energie electrică 19 localități din Neamț: Zăneşti, Borleşti, Piatra Şoimului, Gîrcina, Negreşti, Alexandru cel Bun, Pîngăraţi, Vaduri, Agapia, Grumăzeşti, Petricani, Bălţăteşti, Ghindăoani, Vânători Neamţ, Pipirig, Rediu, Mărgineni, Grumăzeşti, Tazlău, fiind afectați 33.252 de consumatori.
”Vântul puternic şi precipitaţiile căzute în ultimele 24 de ore au cauzat mai multe avarii în zona Moldovei, în special la liniile electrice aeriene. Au fost afectate în special elemente de izolaţie şi conductoare electrice, precum şi consolele de susţinere ale acestora. În judeţul Neamţ, sunt stâlpi de medie tensiune rupţi în zonele Potoci şi Vaduri, fiind întreruptă alimentarea cu energie la staţiile de pompare a apei din zonă”, se arată într-un comunicat al Delgaz Grid, compania care se ocupă de rețeaua de distribuție electrică.
Joi, la ora prânzului, 11 linii de medie tensiune şi 430 de posturi de transformare erau nealimentate total sau parțial.