Site icon inRoman.ro

Se fac înscrieri în școlile Ministerului de Interne

politisti

Inspectoratul de Poliție Județean Neamţ desfăşoară, în perioada 18 aprilie – 18 august, activitatea de recrutare şi selecţie a candidaţilor pentru admiterea în instituţiile de învăţământ care realizează formarea iniţială a personalului pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne – sesiunea 2017, învăţământ cu frecvenţă şi învăţământ cu frecvenţă redusă.

Inspectoratul Județean de Politie Neamţ recrutează candidați pentru învăţământul postliceal în cadrul următoarelor unități: Şcoala de Agenţi de Poliţie „Vasile Lascăr” Câmpina; Şcoala de Agenţi de Poliţie „Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca; Şcoala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră „Avram Iancu” Oradea și la şcolile postliceale din cadrul MApN, pe locurile MAI.

Totodată, selecția se va face și pentru învăţământul superior:

Situația locurilor la instituțiile de învățământ superior ale MAI, MApN și SRI și la unitățile de învățământ postliceal ale MAI și MApN, cât și alte informații se regăsesc postate pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, https://nt.politiaromana.ro, la secțiunea Carieră – Admitere instituții învățământ.

Exit mobile version