Site icon inRoman.ro

Olimpicii de la naționala de Agricultură sunt așteptați să lucreze în Neamț

olimpiada de agricultura 5401

Luni după-amiază, la Roman s-a dat startul olimpiadei naționale de agricultură. Elevi din 32 de județe au venit în Neamț pentru a arăta că viitorul agriculturii poate fi pe mâini bune. La deschiderea de la Roman au participat primarul Lucian Micu, Viorel Stan, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Neamț, dar și alte oficialități.

prof. Rodica Ciuchi, inspector școlar pentru discipline tehnice și dezvoltarea resurselor umane în cadrul ISJ Neamț

În aceste zile, la Roman s-au adunat cei mai buni elevi de liceu din țară, care se pregătesc pentru a deveni viitori specialiști în domeniul agriculturii. Așa cum știm cu toții, domeniul acesta este foarte important pentru economie și pentru bunăstarea noastră, a fecăruia, și de aceea ne bucurăm că organizăm în Neamț această olimpiadă națională care contribuie și aceasta, într-o oarecare măsură, la susținerea performanței în acest domeniu. Avem peste 80 de elevi participanți, sunt peste 40 de profesori însoțitori, care sunt specialiști în acest domeniu, avem membrii comisiei, care sunt profesori de prestigiu din acest domeniu universitar și preuniversitar. Elevii vor începe marți, 25 aprilie, proba scrisă, la Colegiul Tehnic Danubiana și joi vor susține proba practică la Liceul Tehnologic ”Ion Ionescu de la Brad”, a afirmat prof. Rodica Ciuchi, inspector școlar pentru discipline tehnice și dezvoltarea resurselor umane în cadrul ISJ Neamț.

Elena Trotuș, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni

Cu mulți ani în urmă, când eram și eu la vârsta la care sunteți dumneavoastră acum, ca elevă a Liceului Agricol Podu Iloaei, am participat la faza națională a olimpiadei de biologie; și a fost pentru mine un mare câștig. În calitate de reprezentant al agentului economic aș dori să vă adresez un îndemn: acela de a învăța, de a vă pregăti temeinic, pentru că agricultura României are nevoie de cadre specializate, are nevoie de cadre bine pregătite. Iar cerccetarea agricolă are nevoie de cei mai buni specialiști. Eu vă aștept să preluați, să continuați și să dezvoltați ceea ce facem noi astăzi”, le-a spus elevilor olimpici dr. ing. Elena Trotuș, director al Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Secuieni.

S-au mai adresat elevilor profesorul de specialitate Mihai Lăcătușu, Maricel Tălmăcel – directorul Direcției pentru Agricultură Neamț și președintele comisiei de evaluare a olimpiadei – doctorul în agronomie Marius Zaharia, de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași.

Două firme din județ și Consiliul Județean Neamț au sprijinit financiar această olimpiadă, astfel că elevii vor avea parte de premii consistente, excursii în județ și alte facilități.

Exit mobile version