Primăria Roman a pus la punct programul Zilelor municipiului. În perioada 15 – 21 mai se vor desfășura zeci de activități. Unele dintre acestea vor continua tradiția edițiilor precedente ale manifestării, dar altele reprezintă elemente de noutate. Programul complet al zilelor municipiului îl regăsiți mai jos. Pentru toate evenimentele din această perioadă, bugetul aprobat de consilierii locali este de 130.000 de lei.
Luni, 15 mai 2017
Ziua Porților Deschise
- ora 10:00 – vizite organizate la Biblioteca „George Radu Melidon”, Casa Bunicilor, centrala hidroelectrică Roman 1, Parcul Municipal și sere;
Zilele „Episcop Melchisedec”
- ora 17:30 – la Liceul Teologic „Episcop Melchisedec”, Simpozionul Național „Melchisedec Ștefănescu, ierarh cărturar”, ediția a XVII-a, Conferința „Despre Apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului în Patriarhia Română”
Marți, 16 mai 2017
Ziua Diplomației
- participare la Conferinţa Europeană a Calităţii, ediția a IX-a, „Unirea forțelor și ruperea barierelor spre o administrație publică performantă, transparentă și incluzivă” organizată în cadrul Reţelei Europene de Administraţie Publică (EUPAN), pe durata mandatului Preşedinţiei Malteze a Consiliului Uniunii Europene în La Valetta, Malta, la care este invitat Primarul Municipiului Roman, Lucian Ovidiu Micu, cu proiectul „Romașcanii decid! – Evaluarea satisfacției cetățenilor și implicarea lor în procesul decizional„, declarat câștigător din partea României;
Zilele „Episcop Melchisedec”
- ora 13:00 – la Colegiul Național „Roman Vodă”, Simpozionul Național „Melchisedec Ștefănescu, ierarh cărturar”, ediția a XVII-a, Conferința „Justinian Patriarhul”;
- ora 16:00 – Vecernie la Catedrala Arhiepiscopală, Concurs de corale ale liceelor teologice din Moldova;
- ora 17:00 – la Biblioteca municipală „George Radu Melidon”, Simpozionul Național „Melchisedec Ștefănescu, ierarh cărturar”, ediția a XVII-a, Conferința „Melchisedec Episcopul”
Miercuri, 16 mai 2017
Ziua Educației
- ora 09:30 – în Piața Roman-Vodă, Dialogul Științelor, manifestare dedicată comunității școlare romașcane, în scopul promovării exemplelor de bună practică în învățământul romașcan;
- ora 10:00 – în Sala mare de festivități a Primăriei Roman, Premierea câștigătorilor Concursului „Prietenii Pompierilor”
- ora 11:00 – în Sala mare de festivități a Primăriei Roman, Premii Eco – Pentru un municipiu curat trebuie să ne dăm mâna, „Romanul, casa noastră” – ediția a VIII-a
- ora 12:00 – în Sala mare de festivități a Primăriei Roman, Gala Excelenței în Educație, festivitatea de premiere a elevilor şi profesorilor coordonatori care au obţinut rezultate meritorii la faza finală a olimpiadelor şi concursurilor naţionale şi internaţionale;
- ora 15:00 – la Biblioteca municipală „George Radu Melidon”, organizator: Cercul de Artă decorativă – Clubul Copiilor Roman, Simpozionul și Concursul național „Culoarea lecturii în bibliotecă”, ediția a VIII-a, tema: Culoarea poeziei lui Eminescu;
- ora 17:00 – la Muzeul de istorie – Palatul Nevruzzi, Expoziție temporară „Muzee și școli”, festivitatea de acordare a diplomelor de participare cadrelor didactice implicate în proiect;
Joi, 17 mai 2017
- ora 11:00 – în Parcul municipal Roman, „Orășelul Copiilor”
- ora 12:00 – Gala Excelenței Romașcane
Ziua Internațională a Muzeelor
- ora 14:00 – la Muzeul de Istorie – Palatul Nevruzzi, Colocviu „Dascăli romașcani de altădată”, ediția a VI-a;
- ora 17:00 – la Biblioteca municipală „George Radu Melidon”, Cenaclul Clepsydra, episodul 4
Seara Sergiu Celibidache
- ora 18:00 – la Sala de festivități „Mihail Jora”, Școala de Artă „Sergiu Celibidache”, momente artistice muzicale susţinute de elevi, profesori și foști absolvenți ai Şcolii de Artă „Sergiu Celibidache” Roman, laureați la olimpiade, festivaluri și concursuri
Vineri, 19 mai 2017
- ora 11:00 – la Biblioteca municipală „George Radu Melidon”, Premierea câștigătorilor concursului de cultură generală „Speranță pentru mâine”, ediţia a XV-a
- ora 12:00 – în Piața Roman-Vodă, parada costumelor de epocă, concurs de scente istorice;
- ora 13:30 – în Piața Roman-Vodă, inaugurarea Festivalului Tradițional al Meșteșugarilor;
Ziua Campionilor
- ora 15:30 – în Piața Roman-Vodă, show sportiv, demonstrație de culturism și record mondial la flotări;
- ora 17:00 – tur ciclist prin municipiul Roman
Spectacol de folclor
- ora 18:00 – în Piața Roman Vodă, prezintă Doina Mirea și Petrică Mâțu Stoian:
- ansamblul „Răzeșii de la Pogănești”
- ansamblul „Vatra Cântecelor Noastre”
Sâmbătă, 20 mai 2017
- ora 10:00 – în Piața Roman Vodă, concursul județean „Muzica e viața mea”, organizator Clubul Copiilor Roman
- ora 15:00 – în Piața Roman Vodă, spectacol de talente locale
Spectacol de divertisment
- ora 19:30 – în Piața Roman Vodă, artiști:
- Jull
- Constantin Bahrin
- Alessia
- Bere Gratis
Duminică, 21 mai 2017
Ziua Patronilor municipiului Roman, Sfinții Împărați Constantin și Elena
- Liturghia Sf. Împăraţi Constantin şi Elena la Biserica din Piaţa Republicii
Spectacol de muzică ușoară
- ora 19:30 – în piața Roman Vodă, prezintă Jull:
- câștigătorul concursului de talente locale
- recital Roxana Nemeș
- recital Hevito
- recital extraordinar Andra