Site icon inRoman.ro

Un senator PSD din Neamț cere diminuarea taxei pentru gunoi

alegeri parlamentare Dan Manoliu 49

Senatorul Dan Manoliu a cerut ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, diminuarea taxei de 80 de lei/tonă pentru deșeurile depuse în depozitele de gunoi. Taxa este una națională și se va mări cu 50% odată cu începutul anului 2018, ajungând la 120 lei/tonă. Taxa se plătește de operatorii de gunoi și este depusă într-un cont al Ministerului Mediului. La modul la care este calculat acum tariful la nivelul județului Neamț, taxa de 80 de lei este purtătoare de TVA.

Deși admitem faptul că rolul acestei taxe nu este acela de împovărare a cetațeanului, ci acela de a-l responsabiliza şi a-l conștientiza că face parte dintr-un sistem în care refolosirea şi reciclarea deşeurilor pe care acesta le produce sunt prioritare, consider că în acest moment, inclusiv pentru nemțenii pe care îi reprezint, această taxă este una prea mare și pe care nu și-o pot permite. Chiar dacă cunoastem faptul că în Uniunea Europeană cetăţeanul plăteşte cât gunoi produce: produce puţin – plăteşte puţin, produce mult – plăteşte mult, în acest moment în România nivelul taxei care rezultă în urma aplicării acestei politici trebuie să fie mai bine corelat cu nivelul veniturilor cetatenilor. Mă bucur că Ministerul Mediului are în vedere reducerea acestei taxe naționale, deoarece cel puțin în ce privește județul Neamț, constatăm din discuțiile purtate cu cetățenii faptul ca efortul impus, prin rostogolirea acestei taxe de la operator către primărie si apoi catre buzunarul contribuabilului este unul prea mare. Vă rog pe această cale, sa ne transmiteti stadiul in care, ministerul condus de dumneavoastră, se află referitor la implementarea noilor prevederi pentru diminuarea acestei taxe, și care vor fi acestea”,a afirmat Dan Manoliu, senator PSD.

Valoarea taxei pentru deșeurile produse a fost motiv de discuții aprinse la Roman, în cadrul unei întâlniri între reprezentanții administrației publice locale și cei ai asociațiilor de proprietari, întâlnire care a avut loc săptămâna trecută și despre care înRoman.ro a scris aici.

Exit mobile version