Liberalii nemțeni s-au reunit sâmbătă, 13 mai, la sediul PNL Roman, pentru a-l prezenta, oficial, pe Lucian Micu drept candidat al partidului pentru Primăria municipiului Roman la alegerile parțiale din 11 iunie. În prezența președintelui PNL Neamț și a celor doi vice-președinți, actualul primar interimar a fost prezentat candidatul pentru funcția de primar ales al Romanului. ”Domnul primar Lucian Micu este candidatul oficial al Partidului Național Liberal. Vineri, în ședința Comitetului Director Județean a fost votat în unimitate. Domnul primar este o persoană care și-a arătat experiența și profesionalismul în administrație până acum, este o persoană tânără și de viitor și poate să conducă această urbe pentru foarte mult timp”, a afirmat deputatul Mugur Cozmanciu, președintele PNL Neamț.
Șeful liberalilor nemțeni a spus că Lucian Micu i-a câștigat încrederea încă de când s-au cunoscut, în 2015, la un meci de handbal. ”Am văzut atunci că pune mult suflet în tot ceea ce face; lucrează în echipă și cred că poate fi un primar pentru Roman așa cum a fost și predecesorul: un gospodar și un om care să iubească Romanul. Domnul primar va avea în noi parteneri atât la județ, cât și la București.”
Lucian Micu a început prin a mulțumi echipei politice.
”Suntem o echipă care luptăm pentru proiectele mari ale municipiului Roman, proiecte care să ducă la o dezvoltare a municipiului, să continuăm, practic, această dezvoltare. Alături de consilierii locali, cărora le mulțumesc pentru susținere și fără de care proiectele mari, de infrastructură, nu ar putea avea girul administrației publice locale, girul Consiliului Local. Luptăm pentru proiecte care să ducă la locuri de muncă mai bine plătite, care să crească gradul de confort al cetățenilor. Vrem să rezolvăm și problemele de proximitate, cum ar fi alei și parcări, canalizare, siguranța cetățeaului și multe altele. Toate acestea sunt prinse în programul Roman 2020, iar acest program a fost creat împreună cu domnul deputat Laurențiu Leoreanu, dumnealui a pus foarte mult suflet, fiindcă iubește Romanul și pe romașcani. Programul Roman 2020 are date concrete, este viabil și răspunde cerințelor romașcnailor. Am cinci ani de experiență ca viceprimar, ani în care am învățat administrație de la domnul Leoreanu. Avem programul cel mai bun, avem o echipă, avem finanțare și vom mai atrage finanțare pe fonduri europene. Sunt unii care spuns că banii vin pe o anumită axă, dar atunci când ai proiecte bune și te zbați pentru ele, indiferent de culoarea politică a unor instituții, banii vor veni.”
Președintele PNL Roman a adăugat că această perioadă de interimat trebuie depășită și trebuie mers mai departe. Laurențiu Leoreanu a mai spus că îl susține pe Lucian Micu pentru că are încredere cu adevărat în el și că orașul este pe mâini bune.
”De domnul Lucian Micu mă leagă o experiență și o prietenie cu mulți ani în spate. Înainte de a fi viceprimar, a manageriat foarte bine situația de la AcvaServ și mi-a câștigat încrederea. Sunt unii contracandidați ai domnului Micu care spun că se vor întâlni cu romașcanii și vor analiza, se vor consulta, vor să vadă ce-și doresc romașcanii. Noi am trecut demult de această etapă, știm exact ce-și doresc romașcanii pe fiecare cartier, pe fiecare stradă, pe fiecare scară de bloc, așa încât portofoliul este unul foarte bine structurat. Mai mult, a venit cu propria concepție, cu propria personalitate pentru a aduce un plus la ceea ce s-a lucrat până acum. Este un candidat implicat și care cunoaște bine realitățile. În acest moment, este cel mai bun candidat pentru funcția de primar al municipiului Roman. Îl recomand cu toată căldura romașcanilor, să aibă încredere, așa cum au avut în mine. Suntem o echipă, împreună; suntem o echipă, țoți cei aici de față. Mulțumesc și consilierilor locali care mi-au fost mereu alături în acești ani, mulțumesc și colegilor mei parlamentari”, a precizat deputatul Laurențiu Leoreanu, primarul municipiului Roman.
Senatorul Eugen Țapu a început prin a zice că va vorbi în calitate de locuitor al municipiului Roman.
”Această administrație a contribuit la crearea de locuri de muncă în oraș. Azi, la Roman, nu mai vorbim doar de locuri de muncă, am trecut într-o altă etapă și vorbim de locuri de muncă bine plătite. Dacă orașul este azi unul din orașele invidiate din Moldova este meritul lui Laurențiu Leoreanu, dar și al lui Lucian Micu, precum și al consilierilor locali PNL, care sunt 15 din 21 de membri ai Consiliului Local. Am văzut fițuica principalului contracandidat: este realizată în specificul PSD, fără nimic concret; pe lângă faptul că vorbește de principii, prietenii și alte baliverne, nu ține cont că oamenii așteaptă rezolvarea problemelor de proximitate. Dacă aș fi răutăcios, i-aș întreba pe domnii din echipa contracandidatului cine i-a certat cu limba rommână; să vii în fața oamenilor cu o fițuică plină de greșeli gramaticale, fără diacritice, cu greșeli de exprimare, mi se pare cel puțin nepoliticos față de romașcani. Eu am convingerea că oamenii vor ști să aprecieze un candidat experimentat, cu proiecte concrete, cu o echipă puternică în spate”.
Răspunzând întrebărilor, reprezentanții PNL au mai afirmat că PSD recunoaște, inclusiv prin slogan (”De la bine, spre mai bine!”), că administrația liberală a fost una eficientă, că lupta se va da între candidatul PNL și tot PSD și că din partea PNL va exista mereu disponibilitate la dialog, dar în condiții de corectitudine și demnitate.