Site icon inRoman.ro

Lucian Micu: „În această competiție pornesc cu maximă încredere și cu prima șansă”

depunere candidatura Lucian Micu 9148

Lucian Micu, candidatul PNL pentru funcția de primar al municipiului Roman, și-a depus oficial candidatura duminică, 21 mai. Acesta a fost însoțit de consilieri locali, consilieri județeni, deputatul Laurențiu Leoreanu, deputatul Mugur Cozmanciuc, senatorul Eugen Țapu, dar și alți membri ai PNL.

Cei cinci ani de experiență ca viceprimar mi-au permis să învăț foarte bine administrația, să învăț foarte bine care sunt problemele cetățenilor municipiului Roman și, mai mult decât atât, să învăț și care sunt soluțiile pentru aceste probleme. În ultima prioadă constat că este un interes din ce în mai crescut al romașcanilor față de administrația publică în sensul că, dacă până acum nu erau pregătiți pentru aceste alegeri, nici nu au fost mediatizate aceste alegeri, am observat că în ultima săptămână cetățenii au început să ia la cunoștință faptul că sunt alegeri pe data de 11 iunie. Ceea ce mă bucură foarte mult este faptul că foarte mulți cetățeni pe care i-am întâlnit ne-au apreciat pentru activitatea pe care am făcut-o, atât în mandatele trecute, cât și în activitatea curentă. Am luat decizia să-mi depun astăzi candidatura, este un proiect la care am lucrat împreună cu domnul deputat Leoreanu încă de anul trecut și suntem convinși că dezvoltarea municipiului Roman trebuie să continue, proiectele începute trebuie duse la bun sfârșit. Am în spate experiență administrativă, cunosc foarte bine problematica în toate zonele municipiului și cred eu că romașcanii vor avea toate argumentele să aleagă persoana care știe care sunt problemele și, mai mult decât atât, care știe care sunt soluțiile. În această competiție pornesc cu maximă încredere și, cred eu, cu prima șansă”, a declarat Lucian Micu.

Lucian Micu a mulțumit, apoi, celor trei parlamentari liberali din Neamț, consilierilor locali și consilierilor județeni, dar și celorlalți membri de partid.

Când era viceprimar avea în subordine cinci direcții mari; l-am urmărit, am văzut cum se desfășoară activitatea și mi-a câștigat foarte repede încrederea pentru că desfășura activitatea cu mult devotament, cu multă implicare și a învățat un lucru; nu știu dacă de la mine, sper că și de la mine: când există o problemă și se dă o soluție, soluția trebuie urmărită pentru a fi implementată. Nu e suficient să hotărăști, nu e suficient să delegi,  nu e suficient să delegi responsabili, trebuie și să urmărești. Acest lucru îl face foarte bine și acest lucru îl recomandă. Este persoana cea mai portivită pentru a fi primarul municipiului Roman”, a afirmat Laurențiu Leoreanu, președintele PNL Roman.

Întrebat despre atuurile principalului contracandidat, Lucian Micu a precizat că ”în momentul de față simt că va fi o competiție între Lucian Micu și PSD; drept pentru care sunt pregătit să mă lupt atât cu președintele Consiliului Județean, cât și cu orice reprezentant de la nivel central care va veni să se implice în această campanie.”

Exit mobile version