Site icon inRoman.ro

Jurnalist jignit cu microfonul pe masă

Petrica Capraru Theba Company 1343

Petrică Căpraru, Theba Company

Duminică, 11 iunie, după ora 21:00, la sediul PNL Roman, liberalii erau adunați pentru a aștepta rezultatele alegerilor parțiale pentru funcția de primar. În momente de mare bucurie pentru liberalii romașcani, unul din liderii PNL Roman, domnul Petrică Căpraru, vorbește cu șeful oragnizației, deputatul Laurențiu Leoreanu, despre jurnalistul Cristian Galan, printre cuvintele folosite fiind și „un porc și un măgar”, „trebuie executat”.

înRoman.ro consideră că domnul Petrică Căpraru, liderul oamenilor de afaceri din cadrul organizației PNL Roman, trebuie să ceară scuze jurnalistului pe care l-a jignit.

Domnul Petrică Căpraru a folosit asemenea termeni față de un jurnalist în condițiile în care microfonul era în fața dumnealui, iar echipa de filmare era acolo să filmeze momentul victoriei PNL la alegerile parțiale. Nu știm dacă acele cuvinte au fost folosite în mod intenționat pentru a ajunge la jurnalistul la care s-a făcut referire, dar categoric nu acesta este modul prin care un cetățean, mai ales un politician cu experiență, fost consilier local, să își rezvolve divergențele de opinie. Într-un stat de drept, libertatea presei este un principiu de bază. La nivel național, PNL susține statul de drept, sau cel puțin așa declară, dar mesajul PNL nu coincide deloc cu atitudinea membrului PNL Roman.

Colegul nostru de la RomanTV, Cristian Galan, nu este singurul jurnalist care a intrat în ”vizorul” unor oameni de afaceri pentru că a expus în  mod public anumite situații din municipiu (click aici pentru un alt exemplu). Echipa înRoman.ro va fi, de fiecare dată, solidară cu colegii de breaslă care sunt de bună-credință.

Dacă domnul Căpraru sau organizația PNL Roman are un punct de vedere referitor la acest incident, vom fi deschiși spre a-l publica.

Materialul video îl puteți viziona aici.

Exit mobile version