Site icon inRoman.ro

”Ne-am lamentat destul. E timpul să luăm atitudine”

atitudine

Zi de zi suntem martorii a ceea ce înseamnă conviețuire socială. Pe stradă sau la serviciu; picătură cu picătură, gesturi cu care ne-am obișnuit dar care, de fapt, nu sunt normale, ne înveninează viața. Le înregistrăm undeva în subconștient, trecem mai departe și apoi ne mirăm cât de obosiți și stresați suntem. Maximul gest pe care îl facem e să povestim întâmplările neplăcute câte unui prieten sau familiei, dar plânsetul acesta în van e atât de banalizat, încât nici nu ne mai străduim să  ne dăm seama ce e în neregulă.

Dar ce-ar fi dacă în loc să asistăm pasiv am lua atitudine? Printre primele lucruri pe care le învățăm în școală sunt unele cu aplicabilitate imediată în viața de adult. Fii ordonat!, ni se spune de mici. Ajută-l pe cel care are nevoie, mai ales dacă e bătrân sau bolnav! Fii respectuos! Salută la intrare și la ieșire! Nu-ți împinge colegii! Nu arunca pe jos, în clasă sau pe stradă! Împarte cu cel care nu are!

Cum se face mai apoi că, adulți fiind, ne străduim să le răsturnăm propriilor noștri copii scara de valori, făcând exact aceleași lucruri, dar pe dos? Cum se face că de copiii de ieri, cu un adevărat bagaj de valori insuflat de-a lungul anilor de școală, adulții de astăzi nu își mai aduc aminte? Și cum facem, totuși, ca să readucem în actualitate valorile uzuale care ne sunt atât de necesare pentru a crește și a ne dezvolta?

”Unde-s mulți, puterea crește” spune o veche zicală românească. Haideți să fim noi acei mulți, să luăm atitudine când ceva ne agresează valorile morale. Ne-am lamentat destul. E vremea să ne unim și să ne refacem casa comună în care trăim,  e timpul să nu mai lăsăm pe alții să facă și apoi să ne plângem.

Exit mobile version