Site icon inRoman.ro

Despre farmacie și istoria farmaciei, la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie casa Nevruzzi

Muzeul de Istorie din Roman organizează vineri, 16 iunie, începând cu ora 13.00, o activitate care constă într-un simpozion și vernisaj al expoziției temporare cu tema „Pe urmele spițerilor din Roman – printre vechi rețete, truse și flacoane”. Tododată, va avea loc prelegerea doctorului Richard Constantinescu de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și lansarea cărții Grigore T. Popa, „Pericolul (ne)isprăviților”, ediție îngrijită de dr. Richard Constantinescu, carte apărută la editura Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Iași, 2017.

Programul triplului eveniment – expoziție, simpozion, lansare de carte – cuprinde intervenții ale farmacistului Magdalena Avădanii, istoricului militar Sorin Grumuș, farmacistului Ana Maria Stejar, muzeografului Mihaela Cristina Verzea și farmacistului Maria Pascu. Temele abordate vor surprinde aspecte diverse ale farmaciei: familii de farmaciști, farmacia militară, farmacia nemțeană și cea băcuană.

Exit mobile version