Site icon inRoman.ro

Polițiștii au recuperat bani obținuți prin metoda ”accidentul”

telefon

Metoda ”accidentul” a fost, pentru o perioadă de timp, un mod ușor de a face rost de bani, mai ales de la bătrâni neinformați, care erau speriați de faptul că cei dragi lor ar putea avea de suferit. Din fericire, oamenii legii reușesc să ia urma escrocilor și să recupereze, măcar parțial, din banii pe care victimele le dau  infractorilor, crezând că fac un bine unei rude. S-a întâmplat la fel și zilele trecute, când polițiștii din Oniceni au  reușit să identifice cărăușii banilor luați de la trei femei, dar și persoana care a dat telefoanele.

După o amplă documentare a activității infracționale, desfășurată de polițiștii Postului de Poliţie Oniceni cu sprijinul Biroului de Operaţiuni Speciale Neamţ şi a Biroului de Analiză a Informaţiilor Neamţ s-a reușit identificarea persoanei care a prejudiciat trei femei cu vârste între 56 și 79 de ani, din Valea Ursului și Oniceni, cu suma totală de 23.000 de lei. Polițiștii nemțeni, în două dintre cele trei cauze, au depistat în flagrant doi taximetriști, care au ridicat banii de la persoanele vătămate, fiind recuperată suma de 17.000 de lei. Totodată, persoana bănuită de săvârșirea acestor fapte, un ieșean de 24 de ani, este cercetat de polițiștii nemțeni și pentru alte șapte fapte de înșelăciune prin metoda “accidentul”, rămase sub forma tentativei, având în vedere că persoanele vătămate nu au dat curs solicitărilor, ci au verificat informațiile furnizate de acesta.” – subinspector Elena Bulgărea, purtător de cuvânt IPJ Neamț

Infractorii apelează telefonic victima, pretinzând că sunt prieteni, avocați ale unor rude apropiate victmei şi afirmă că au nevoie de diverse sume de bani întrucât fiii, nepoții au provocat accidente rutiere. Dacă de obicei victimelor li se cerea să transfere bani prin intermediul serviciilor de transfer de bani, infractorii au început să solicite şi achiziţionarea de cartele telefonice pre-pay şi transmiterea codurilor de reîncărcare. De reţinut că infractorii încearcă să împiedice contactarea directă de către potenţiala victimă a rudei „implicate” în accidentul rutier, motivând că aceasta nu poate vorbi întrucât este anchetată de poliţie şi nu poate răspunde la telefon.

Dacă primiți un asemenea telefon, nu vă pierdeți cumpătul! Încercați să luați legătura cât mai repede cu ruda despre care se spune că este implicată în accident. Dacă nu reușiți, sunați la Poliție pentru a obține informații corecte!
Exit mobile version