Site icon inRoman.ro

I-a furat mașina din curte

furt hot de masini

Polițiștii din Pâncești au fost sesizați, sâmbătă, 8 iulie, despre faptul că un autoturism a fost sustras din curtea unei locuințe. La fața locului, oamenii legii au constatat faptul că autoturismul, proprietatea unui bărbat de 77 de ani din Pâncești, a fost sustras din curtea locuinței, în noaptea de 7 spre 8 iulie, după care a fost parcat în fața porții (în afara curții), prezentând avarii în partea din față.

Polițiștii au stabilit că, înainte de a fi luat de persoane necunoscute, autoturismul a fost parcat în curtea locuinței, fără a fi asigurat și cu cheia în contact. Nu au fost reclamate lipsa altor bunuri, obiecte sau valori din autoturism sau de la locuinţa persoanei vătămate. Polițiștii continuă cercetările pentru identificarea autorului și tragerea lui la răspundere penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și distrugere.

Recomandări preventive:

Exit mobile version