Site icon inRoman.ro

Inspectorii de muncă au verificat firmele de pază

inspectia muncii itm control

Inspectorii de muncă nemțeni au bătut la ușa 32 de agenți economici care au ca obiect de activitate – protecţie şi gardă, iar pe doi i-au sancționat pentru diferite nereguli. Deficiențele constatate de inspectorii de muncă sunt: nerespectarea dispoziţiilor privind munca suplimentară; neplata sau plata cu întârziere a drepturilor salariale; nerespectarea prevederilor privind repartizarea timpului de muncă, pentru contractele individuale de muncă cu timp parţial; lipsa registrului de procese verbale de predare/primire a postului de pază.

Pentru cinci angajatori care nu aveau la posturile de pază registrul de procese verbale de predare/primire a postului de pază, a fost inştiinţat Inspectoratul Judeţean de Poliţie al Judeţului Neamţ, pentru a lua măsurile care se impun, iar în cazul a patru angajatori la care s-au identificat doi salariaţi care prestau activitate având incheiate contracte individuale de muncă atât cu normă intreagă cât şi cu timp parţial a fost sesizată Direcţia Regională Antifraudă Suceava, pentru a verifica daca se respecta intocmai legislaţia fiscala.

Reprezentanii Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț au mai dat 12 avertismente pentru lipsa autorizării sau a atestării lucrătorilor pentru a desfaşura activităţi de pază/gardă; nedesemnarea unei persoane cu atribuţii concrete care să supravegheze salariaţii care lucrează în condiţii de izolare; instruire insuficientă şi neadecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, neasigurararea măsurilor de prim ajutor în caz de accident, lipsa efectuării examenelor medicale periodice și neacordarea de apă minerală 2-4 litri/persoană/schimb în cazul înregistrării de temperaturi extreme.

Exit mobile version