Site icon inRoman.ro

Hoți descoperiți la Săbăoani

politia mascati

Trei bărbați din Săbăoani sunt cercetați de oamenii legii pentru că au pătruns în casa unui nemțean și au furat de la acesta mai multe bunuri. La câteva săptămâni de la faptă, celor trei le-au bătut în poartă luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale. În urma perchizițiilor desfășurate marți, 11 iulie, de către polițiștii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Crăcăoani, s-a reușit identificarea a trei persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.

Sprijiniți de luptătorii Serviciului Acţiuni Speciale, polițiștii au desfășurat patru percheziţii domiciliare, în baza mandatelor emise de Judecătoria Tîrgu Neamţ, la patru locaţii din comuna Săbăoani, în vederea descoperirii şi strângerii probelor cu privire la infracţiunile de furt calificat. În baza probatoriului administrat, s-a stabilit că trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 34 de ani, din Săbăoani au pătruns în noaptea de 20 spre 21 iunie în locuinţa persoanei vătămate din Ghindăoani, de unde au sustras suma de 1.700 lei, acte și bijuterii, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.900 lei.

În cauză sunt continuate cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale și pentru tragerea la răspundere penală a celor implicați.

Exit mobile version