Site icon inRoman.ro

Intrarea în Roman dinspre Iași, mai vizibilă

inaugurare sistem de iluminare sens giratoriu Dedeman 4556

Intrarea în Roman dinspre Iași și Suceava va fi mai bine luminată. Administrația locală a cheltuit 185.000 de lei pentru a monta lămpi cu led pe o lungime de 400 – 500 de metri liniari. Realizarea iluminatului public în zonă reprezintă o condiție impusă de autoritățile centrale ce răspund de drumurile naționale și europene și a venit odată cu avizul favorabil pentru amenajarea sensului giratoriu de la Dedeman.

Felician Ioniță, director tehnic în Primăria Roman – Lucian Micu, primarul municipiului Roman

Am inaugurat iluminarea sensului de girație, o condiție obligatorie, premergătoare realizării sensului giratoriu. În momentul de față se mai lucrează la partea de cămine care se află în carosabil și care au nevoie de termenul fizic necesar pentru maturarea betonului și, ulterior, să trecem la realizarea bretelelor din asfalt. Prima dată se vor realiza cele de partea Dedeman și apoi cele de pe partea Petrom după care, în aproximativ trei săptămâni, vom trece la partea centrală a acestui sens de girație dar, în toată această perioadă, el va deveni funcțional și operațional.”

Lucian Micu , primarul municipiului Roman

Pentru iluminarea intrării în oraș s-au folosit, deocamdată, 900 de metri de cablu, 17 stâlpi cu 32 de lămpi. Lămpile sunt pe bază de led, cu 100 de watti fiecare, costurile pentru această etapă ridicându-se la aproximativ 185.000 de lei. După realizarea sensului giratoriu, în funcție de posibilități, administrația locală a re în plan să extindă acest iluminat pe bază de led înspre Roman până la calea ferată și pe strada Plopilor până la Cersanit.

Exit mobile version