Site icon inRoman.ro

Peste 7.000 de nemțeni vor la tratament

tratament balnear

Casa de Pensii Neamț a mai repartizat alte aproape 300 de bilete de tratament în diferite stațiuni din țară. Astfel, în perioada 11 – 13 august vor pleca la tratament balnear 279 de persoane (pensionari și asigurați). Aceasta este a unprezecea serie de tratament balnera din anul 2017, repartiția biletelor fiind realizată prin alocare automată, pe baza ordinii de ierarhizare a cererilor.

Se asigură tratament balnear în staţiuni în care Casa Națională de Pensii Publice deține în proprietate structuri de cazare cât și în alte societăţi comerciale cu care există contracte (Sovata, Covasna, Slănic Moldova, Mangalia, Căciulata, Felix, Sângeorz, Herculane, Olănești, Amara, Saturn, Bălțătești, Căciulata, Vatra Dornei, Neptun, 1Mai, Ef.Nord, Lacul Sărat, Ef.Sud, Tg.Ocna, Geoagiu, Nicolina, Sarara Monteoru, Călimănești, Pucioasa), beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament.

Ordinea de ierarhizare a cererilor prin care se solicită bilete de tratament balnear este dată de ordinea descrescătoare a punctajelor aferente fiecărei cereri. Lista cererilor aprobate este afișată atât la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției www.pensiineamt.ro/bilete.

De la începutul anului și până la această dată la Casa Județeană de Pensii Neamț au fost înregistrate 7.047 cereri pentru acordarea unui bilet de tratament balnear, fiind valorificate 1.996 bilete de tratament pentru primele zece serii.

Exit mobile version