Site icon inRoman.ro

Aurelian Alexa pleacă de la Arhiepiscopia Romanului și Bacăului

Gala Excelentei Romascane 7768 Aurelian

Aurelian Alexa, consilier juridic în cadrul Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului și director al Fundației  ”Melchisedec Ștefănescu” – fundație ce aparține Arhiepiscopiei -, a anunțat că va renunța la cele două colaborări cu Arhiepiscopia Romanului și Bacăului. Aurelian Alexa a făcut publică decizia pe Facebook. El nu a spus de ce va pleca, astfel că motivele acestei decizii pot fi doar speculate.

Astăzi, după opt ani în Centrul eparhial Roman și doi ani în cadrul Fundației ”Episcop Melchisedec” a venit timpul să mă retrag. Mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului, care timp de 12 ani mi-a fost mereu călăuză și reazem. Sper ca gestul meu, ca și greșelile trecutului, să nu mă înstrăineze. De asemenea, mulțumesc colegilor, colaboratorilor, celor care m-au sprijinit, îndrumat și iertat capriciile personalității mele. Vă sunt recunoscător pentru roadele muncii, pentru lecțiile învățate, pentru vorbele frumoase și strângerile de mână. Mi-am lăsat sufletul în proiecte neterminate: Așezământul spitalicesc Precista, Fundația ”Episcop Melchisedec”, Asociația ”Sf. Voievod Ștefan cel Mare” Hârja, Capela Episcop Melchisedec, etc. Sunt convins că vor fi împlinite și fără mine. Mulțumesc!”

postare Facebook, Aurelian Alexa

Reprezentanții Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului nu au comentat demisia lui Alexa, dar spun că această hotărâre a directorului Fundației ”Melchisedec Ștefănescu” nu va afecta activitatea instituției.

Domnul Aurelian Alexa a demisionat atât din funcția de director al Fundației, cât și din cea de consilier juridic în cadrul Cancelariei eparhiale. După data de 31 iulie vor fi desemnate alte persoane care să ocupe aceste posturi. Demisia domnului Alexa consider că este un act de demnitate.”

pr. Alexandru Zamfir, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Exit mobile version