Site icon inRoman.ro

Restaurantul ”Medieval” își deschide porțile sâmbătă seară

Restaurant Medieval 4656

Un nou loc de relaxare și petrecere a timpului cu prietenii s-a deschis în Roman. Restaurantul ”Medieval” se află în centrul vechi al orașului, pe strada Ștefan cel Mare, pe același  trotuar pe care află biserica romano-catolică ”Sfânta Tereza” și Cercul Militar Roman, în apropierea celor două obiective. Restaurantul reprezintă materializarea dorinței de a reveni acasă a Lilianei și lui Iustinian Zapodeanu, un cuplu care a lucrat și locuit mai mulți ani în străinătate și care a dorit să revină în orașul natal.

Deschiderea restaurantului ”Medieval” va avea loc sâmbătă, 29 iulie, la ora 19.00. Pe lângă decorul aparte – cu foișoare, fântână arteziană, lac cu pești, loc de joacă pentru copii și multă verdeață – localul va întâmpina clienții cu meniuri speciale, promoții, jocuri de lumini și un concert susținut de Cristian Prăjescu, finalist Eurovision Romania 2013 si 2016.

Avanpremiera deschiderii a avut loc joi seară, în prezența prietenilor proprietarilor și a autorităților locale.

Mă bucur că ați venit, este un loc deosebit, reprezintă un demers de ani de zile de muncă susținută și mult, mult efort fizic, psihic, bănesc, cum doriți. Ar fi foarte multe cuvinte, foarte multe de spus despre locația aceasta. Aș vrea doar să vă zic că sunt fericitul proprietar al celei mai vechi case locuibile din Roman, lucru care mă bucură foarte mult. Aș dori să adresez câteva mulțumiri soției mele, cea care mereu m-a încurajat și m-a susținut și, nu în ultimul rând, m-a îndrumat pe drumul cel bun. Sper ca toată lumea să fie mulțumită și tuturor clienților să le placă la noi. Mi-aș dori ca și alți romașcani plecați în străinătate să ne urmeze exemplul, să se întoarcă acasă și să dezvolte proiecte.”

Iustinian Zapodeanu, proprietar restaurantul ”Medieval”

Iustinian și Liliana Zapodeanu

Vă felicit pentru investiția pe care ați făcut-o și, da, sunt în asentimentul dumneavoastră, pentru că doresc ca dintre cei care unt plecați în străinătate să se întoarcă cât mai mulți acasă. Acesta este și un deziderat al meu, să creem la nivelul municipiului Roman condițiile pentru ca cei care sunt plecați la muncă în străinîtate să poată să revină și să-și croiască un viitor și în țara lor și în orașul lor natal. Eu vă doresc mult succes și în noua activitate pe care ați pornit-o aici, la Roman. Faptul că Romanul a devenit foarte atractiv pentru investitori este deja o realitate ș acest lucru este confirmat încă o dată de investiția pe care dumneavoastră ați făcut-o aici. Vă doresc mult succes și fie ca această investiție să se întoarcă și să vă aducă satisfacții.”

Lucian Micu, primarul municipiului Roman

E un loc vechi cu un spirit tânăr, într-o haină nouă, într-un centru istoric care a stat mai bine de 15 ani închis și părăsit, pe care doar câinii comunitari îl vizitau. Iată, e o locație care crește în atractivitate. Vă felicit pentru implicare, sunt convins că ați investit aici bani munciți cu greu în afară, am participat la mai multe întâlniri în diaspora și știu cât de greu se fac banii în străinătate, departe de familie, cu constrângeri. Eu vă felicit, ați trecut peste momentele grele ale construcției. Sunteți la un nou început de drum și să nu credeți că nu vor mai veni momente grele. Să nu descurajați, așa cum n-ați descurajat nici până acum, să mergeți mai departe cu multă credință, cu prietenie și colaborare și sunt convins că acolo unde este muncă corectă și cinstită, acolo unde este spirit și credință, acolo unde este echipă și parteneriat în familie, Cel de Sus va pune un strop de fericire și lucrurile vor merge bine.”

Laurențiu Leoreanu, deputat

Cei care au răspuns invitației de joi seară au putut degusta din meniul resturantului, dar și din vinurile Cramei Hermeziu, vinuri multipremiate la nivel internațional.

Restaurant Medieval 4656
Exit mobile version