Peste 137 de infracţiuni au fost constatate de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț, în primele șase luni ale anului în curs, pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, braconaj cinegetic și la regimul substanțelor periculoase.
În urma acțiunilor au fost indisponibilizate, în vederea confiscării, 32 de arme letale și neletale și peste 850 de bucăţi de muniţie letală și neletală, peste 15 kilograme de articole pirotehnice și peste 20 de kilograme de deșeuri periculoase și substanțe chimice.
”Cele 47 de acțiuni organizate au vizat verificarea deţinătorilor legali de arme şi muniţii neletale înscrise în certificatul de deţinător şi de verificare a deţinătorilor legali de arme şi muniţii letale care au calitatea de vânător, verificarea vizelor şi a autorizaţiilor de deţinere, sau după caz de folosire a armelor şi muniţiilor, de către persoanele juridice, precum şi de funcţionare a poligoanelor de tir.” – comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Neamț
Oamenii legii au mai confiscat opt trofee de vânat și trei capcane neautorizate folosite la braconajul cinegetic. Tot de la începutul anului, poliţiştii structurilor arme, explozivi şi substanţe periculoase, împreună cu poliţişti ai altor formaţiuni de poliţie au desfăşurat
activităţi comune, concretizându-se în 273 de controale la persoanele fizice şi
juridice. În urma acestora, au fost aplicate 76 măsuri cu un caracter administrativ,
de anulare/suspendare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor de foc.
activităţi comune, concretizându-se în 273 de controale la persoanele fizice şi
juridice. În urma acestora, au fost aplicate 76 măsuri cu un caracter administrativ,
de anulare/suspendare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor de foc.