Începând cu data de 16 august, colonelul Sebastian Gheorghe Cucoş, a fost împuternicit prin Ordin al ministrului Afacerilor Interne, pentru o perioadă de șase luni, să îndeplinească atribuțiile funcţiei de inspector general al Jandarmeriei Române. Sebastian Cucoș este din Piatra-Neamț, dar s-a remarcat la nivel național datorită misiunilor pe care le-a îndeplinit cu succes.
„Ofițerul are patru misiuni internaţionale la activ, a fost pe rând, comandant de pluton, comandant de companie, comandant de detaşament, comandantul detaşamentului român din Kosovo şi în 2011 a condus contingentul Ministerului Afacerilor Interne din Afghanistan. În anul 2008, a fost rănit în Kosovo, însă şi-a adus în siguranţă cei 90 de jandarmi români la familiile şi copiii lor. De-a lungul timpului a primit numeroase distincţii naţionale şi internaţionale, dar cel mai mult se mândreşte cu titlul de tată, are 43 de ani şi este absolvent al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”, promoţia 2000.” – comunicat de presă Jandarmeria Neamț
Fostul șef al Jandarmeriei Române, general de brigadă Marin Andreiana, a ieșit la pensie.