Site icon inRoman.ro

„Corpul femeii este capabil să nască singur”

Nașterea conșientă și împlinită a fost subiectul primei întâlniri din cadrul seriei ”Femeia, între putere și feminitate”. Evenimentul a pornit de la nevoia unei mămici de a afla informații de calitate și de a împărtăși experiența de a fi mamă împreună cu alte femei. Cătălina Popescu este specialist în marketing, organizator de e enimente și, de un an și jumătate, mama unei fetițe.

Am organizat acest eveniment pentru că m-am lovit de situații diferite și mi-am dat seama că în Roman se întâmplă multe lucruri, dar foarte puține dintre acestea se adresează femeilor și, în special, mămicilor. Și, în loc să ne plângem că nu se întâmplă nimic, am ales să acționez. Este primul eveniment dintr-o serie pe care am gândit-o pe termen mediu, la fiecare două-trei săptămâni va organizată o întâlnire cu câte un specialist care să ne îndrume. Vreau ca aceste acțiuni să transmită mesajul că noi, mămicile,  nu suntem singure, că avem cui cere sprijinul, în caz de nevoie.”

Cătălina Popescu, organizator

Prima invitată a fost Oana Sofron, o mămică care a ales nașterea naturală, cu cât mai puțină implicare din partea medicilor și care face parte din echipa Dittei Depner, o ”ambasadoare” a nașterii acasă.

Cătălina Popescu îmreună cu Oana Sofron

 

Am venit la Roman pentru a vorbi despre nașterea conștientă, despre cum putem avea o experiență uimitoare. Am venit să le spun că organismul femeii este capabil să nască singur, fără ajutor extern. Nașterea este un proces biolog natural, la fel cum este și digestia. Dar multor femeie le este frică de naștere pentru că nu au acces la informații corecte. Până la urmă, aceasta este misiunea principală a femeii, să dea naștere la copii. Dintre femei și bărbați noi, femeile, suntem cele care putem reproduce viața, de aceea spun că aceasta este misiunea principală a corpului femeii. În același timp, sunt conștientă că nu toate femeile vor fi de acord cu mine, fiindcă nu toate femeile sunt făcute să fie mame. Dar organismul lor este capabil să procreeze.”

Oana Sofron

Oana Sofron Susține că, în România, spre diferență de alte state, operația de cezariană a devenit elitistă și femeile apelează la aceasta deși nu au nevoie. Iar acest lucru vine tot din lipsa informării corecte, un paradox al societății contemporane care oferă un acces nelimitat la o cantitate incomensurabilă de informație.

Oana Sofron

Femeile, atunci când merg la medic în timpul sarcinii, așteaptă de la acesta să fie consiliate și  sfătuite. Ori nu se întâmplă așa. Medicul le spune ceea ce ține de el, de partea medicală, nu le poate explica totul. De aceea sunt atât de importante eveneimente precum cel organizat de Cătălina: pentru că unesc femeile, arată fiecăria că nu e singură, că și alte femei au fost în acea situație care o sperie atât de mult pe una dintre ele.”

Oana Sofron

Exit mobile version