Pentru echipa de fotbal CSM Roman 13 septembrie a fost zi cu ghinion: au pierdut meciul de Cupa României împotriva Știința Miroslava după ce au condus cu 1-0 și o mare parte din meci au pus sub presiune poarta adversă. În minutul 13 scorul este deschis de Cosmin Țapu după o fază care nu prevestea nimic dar speculată inteligent de atacantul romașcan. Meciul mergea în direcția potrivită pentru CSM, numai că în minutul 33, pe fondul unei bâlbe a apărării romașcane, echipa adversă egala prin Vali Buhăcianu, scorul înregistrat la pauză fiind de 1-1.
Nici în repriza a doua nu a reușit nici o echipă să-și adjudece victoria, meciul părând mai echilibrat ca în prima repriză. În prelungiri a avut loc cea mai controversată fază a meciului, când Netbai a căzut în careu într-o acțiune în care părea că acesta ar fi fost agățat de picioare de portarul advers. Arbitrul Sergiu Mavriche (fost jucător la Laminorul Roman) a decis însă că nu e fault și Netbai a primit galben pentru simulare.
Cum nici după prelungiri balanța nu înclinase într-o parte, s-a trecut la lovituri de departajare unde, în ciuda unei prestații excelente a portarului Angel Băiceanu, CSM Roman a pierdut cu 2-3, pentru romașcani punctând Mădălin Popa şi Iosif Netbai.