Sâmbătă, 16 septembrie, într-un meci contând pentru etapa a treia a Ligii Naționale, CSM Roman a întâlnit Danubius Galați. Ceea ce părea la început a fi o victorie extrem de clară, s-a transformat într-un meci tensionat în care s-a arătat un cartonaș roșu și unul albastru, ambele jucătoarei Alexandra Iovănescu, pivot CSM Roman.
Începutul de meci a arătat o echipă gazdă în plină formă, cu o apărare agrsivă și un contraatac fulgerător, după mai puțin de un sfert de oră tabela arătând 9-2 pentru gazde. A urmat apoi o perioadă în care CSM a ridicat piciorul de pe accelerație, Danubius a început s-a reducă din handicap și de la 15-5 ajung la 15-10 scor la pauză.
Începutul reprizei a doua găsește CSM Roman în aceeași pasă proastă, Danubius reușind să mai marcheze două goluri după două atacuri eșuate ale CSM. Este momentul în care jucătoarele din Roman încep să se dezmeticească și marchează patru goluri consecutiv prin Ana Iuganu și Ana Simion. Apoi urmează cel mai controversat moment al meciului.
În minutul 40 Carmen Stoleru primește o eliminare de două minute iar un minut mai târziu același lucru se întâmplă cu Ana Simion. Cu două jucătoare mai puțin și în fază de atac, CSM obține un șapte metri dar care este ratat de Jasna Toskovic. Jumătate de minut mai târziu, în huiduielile tribunei, arbitrul îi arată cartonaș roșu Alexandrei Iovănescu, aflată în acel moment pe banca tehnică, pentru că i-ar fi adus înjurii arbitrului Alexandru Nițișor. Încercând să-i explice arbitrului că ea nu a spus nimic, Iovănescu nu face decât să mai obțină un cartonaș albastru, lucru care o duce în fața comisiei de disciplină.
Vom vedea exact ce vor scrie arbitrii în raportul de joc, ei acuză că au fost înjurați de pe bancă de o jucătoare. Nu știu exact, trebuie să vorbesc cu fetele să vedem exact ce a fost. Cert este că Iovănescu a luat „roșu” și după aceea „albastru”, care înseamnă automat raport la Federație, și vom vedea ce se va decide, pentru că va fi judecată în Comisia de Disciplină
Constantin Ștefan, antrenor CSM Roman
Bulversate de toată întâmplarea, romașcancele irosesc trei acțiuni de atac, timp în care gălățencele mai marchează două goluri, scor 19-15. E momentul în care CSM Roman se mobilizează și încheie meciul cu opt goluri diferență, scor final 25-17.
Lotul CSM Roman:
- Ana Iuganu – 6 goluri;
- Jasna Toskovic – 6;
- Ana Miriam De Sousa – 4;
- Carmen Stoleru – 3;
- Alexandra Iovănescu – 3;
- Ana Simion – 3;
- Loredana Vartic;
- Lăcrămioara Cîlici;
- Mihaela Stănciulescu;
- Chitacu Oana;
- Andreea Polocoșer;
- Teja Ferfolja;
- Victoriia Tymoshenkova;
- Ionela Dinu;
- Diana Petrescu;
- Anca Polocoșer.
Un meci complicat pentru că l-am complicat noi în ultimele zece minute ale primei reprize. Am făcut câteva schimbări, fetele s-au deconectat, în 20 de minute ne-am dus la zece goluri, ca să neducem la doar cinci goluri la pauză. În repriza a doua a fost un joc destul de încâlcit, cu foarte multe greșeli de tehnică individuală, și de-o parte, și de cealaltă. S-a greșit mult dar până la urmă Romanul este o echipă mai valoroasă decât Galațiul și a terminat meciul învingătoare la o diferență de opt goluri, care, zic eu, reflectă valoarea dintre cele două echipe
Constantin Ștefan
Urmează o pauză competițională de trei săptămâni, următorul meci al CSM Romana se va desfășura în deplasare, pe 7 octombrie, împotriva AHCM Slobozia.
Rezultatele etapei:
- Rapid București – HC Zalău 25-27;
- CSM Bistrița – HCM Râmnicu Vâlcea 20-23;
- AHCM Slobozia – Dunărea Brăila 18-26;
- Corona Brașov – U Cluj 30-23;
- SCM Craiova – CSM Slatina 34-23;
- Măgura Cisnădie – CSM București 18-27.
Clasament:
Pos. | Echipa | Juc | V | E | P | GM | GP | GDif |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | CSM Bucuresti | 3 | 3 | 0 | 0 | 96 | 66 | 30 |
2 | SCM Craiova | 3 | 3 | 0 | 0 | 87 | 66 | 21 |
3 | ASC Corona 2010 Brasov | 3 | 3 | 0 | 0 | 78 | 67 | 11 |
4 | HC Zalau | 3 | 2 | 0 | 1 | 78 | 78 | 0 |
5 | CSM Roman | 3 | 2 | 0 | 1 | 70 | 72 | -2 |
6 | HC Dunarea Braila | 3 | 1 | 0 | 2 | 70 | 64 | 6 |
7 | HCM Rm Valcea | 3 | 1 | 0 | 2 | 69 | 71 | -2 |
8 | U Cluj | 3 | 1 | 0 | 2 | 84 | 87 | -3 |
9 | CS Magura Cisnadie | 3 | 1 | 0 | 2 | 73 | 79 | -6 |
10 | CS Rapid Usl Metrou Bucuresti | 3 | 1 | 0 | 2 | 82 | 89 | -7 |
11 | CSU Danubius Galati | 3 | 1 | 0 | 2 | 52 | 60 | -8 |
12 | CSM Bistrita | 3 | 1 | 0 | 2 | 70 | 78 | -8 |
13 | AHCM Slobozia | 3 | 1 | 0 | 2 | 68 | 83 | -15 |
14 | CSM Slatina | 3 | 0 | 0 | 3 | 70 | 87 | -17 |