Site icon inRoman.ro

A început săptămâna prevenirii criminalității

conferinta presa IPJ Neamt

În perioada 2 – 6 octombrie se va derula la nivel naţional, cea de-a II-a ediţie din acest an a manifestării „Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, obiectivele vizate fiind sensibilizarea cetăţenilor cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri de autoprotecţie precum şi prezentarea consecinţelor ce decurg din comiterea de infracţiuni.

La fel ca evenimentele precedente, manifestarea va avea un caracter unitar, în fiecare zi desfășurându-se activități ce vizează un anumit domeniu stabilit in baza priorităților Poliției Române din domeniul prevenirii criminalității. Zilele de 2 și 3 octombrie sunt dedicate prevenirii delincventei juvenile si a victimizării minorilor, iar prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului și a violenței domestice vor fi marcate miercuri, 4 octombrie, și joi, 5 octombrie, prin activități cu grupurile țintă vizate. Vineri va fi ziua dedicată siguranței rutiere.

Exit mobile version