Site icon inRoman.ro

Faleza Moldovei ar putea schimba legislația

Laurentiu Leoreanu conferinta de presa 1914.NEF

Amenajarea falezei râului Moldova este unul dintre proiectele pe care fosta administrație locală și le-a propus a fi realizate, dar care au rămas doar la stadiul de idee. Fostul primar al municipiului și actualul deputat Laurențiu Leoreanu susține că experiența sa în încercarea de a obține autorizații pentru acest proiect l-a determinat să lucreze la o inițiativă legislativă.

Am preluat și am în lucru un proiect de lege privind darea în administrare a unor zone care țin de Apele Române pentru infrastructură. Acest proiect a fost lansat cu mult mai înainte, nu a fost băgat în comisii. Eu vreau să vin cu precizări pe el, să-l pot adjuncționa, să poată fi utilizat cu privire la proiectul faleza. Eu văd aici un obiectiv legat de experiența mea directă, dar nu mă gândesc doar la faleza Moldovei de la Roman. Sunt multe orașe care sunt construite pe râuri în România și care au faleze care nu arată foarte bine. Și acolo unde există determinarea administrației locale să se implice ar trebui să se permită acest lucru. Nu major, nu se dorește dărâmarea, demolarea, dar cu unele mici toaletări să dai o imagine frumoasă și utilă. Lucrăm la acest program și sper, în două săptămâni, să vină la comisia de administrație.

Laurențiu Leoreanu, deputat PNL

Parlamentarul romașcan este membru al comisiei de administrație din cadrul Camerei Deputaților. Inițial, Laurențiu Leoreanu a fost membru a comisiei de buget-finanțe, dar a hotărât să se transfere la comisia de administrație fiindcă susține că are mai multă experiență în acest domeniu.

Exit mobile version