Site icon inRoman.ro

Tineretul liberal nemțean are un nou președinte

TNL Neamt

Radu Secuiu a fost ales sâmbătă, 14 octombrie, preşedinte al Organizaţiei Tineretului Naţional Liberal Neamţ.Predecesorul său în această funcție a fost Marius Nechita, consilier județean PNL.

Din biroul de conducere mai fac parte:

Vă mulţumesc din suflet pentru votul vostru! Încrederea voastră mă onorează, dar mă şi obliga să fiu un preşedinte pe măsura aşteptărilor. De fapt, îmi propun să vă depăşesc aşteptările. Să nu ezitaţi să mă căutaţi, să propuneţi idei de proiecte, acţiuni ca să facem treabă! De abia acum începe partea grea, când faptele trebuie să vorbească de la sine. Vreau să îi mulţumesc lui Marius Nechita şi tuturor celor prezenţi care m-au susţinut şi votat! TNL Neamţ să fie cea mai tare organizaţie! Vă mulţumesc încă o dată.

Radu Secuiu, președinte TNL Neamț

La conferinta de alegeri au participat oaspeţi de la Bucureşti şi din ţară, printre care deputat Mara Mareş, candidat la preşedinţia TNL Romania, deputat Mara Calista, Victor Ionescu – prim-vicepreşedinte TNL, Alexandru Salup – preşedintele TNL Suceava, Maria Eduard Tiberiu – preşedintele TNL Suceava (municipiu), Alin Ignat – vicepreşedintele PNL Alba Iulia, Dobocan Mircea – TNL Sector 1.

De asemenea, alături de tinerii liberali nemţeni au participat şi seniorii: consilierii locali Bogdan Tifui – vicepreşedinte PNL Neamţ şi Andrei Aciocarlanoae – preşedinte PNL Târgu Neamţ, consilierii judeţeni Mihai Stoica prim vicepreşedinte PNL Neamţ, Lucian Pelepco şi Cornel Agaleanu şi consilierul local Constantin Teodorescu – vicepreşedinte PNL Piatra Neamţ.

Unul din obiectivele TNL Neamţ este acela de va colabora cu seniorii liberali pentru a creşte impactul şi implicarea în viaţa publică a judeţului Neamţ.

 

Exit mobile version