Majorările salariale acordate bugetarilor „rup” fonduri din alte direcții, dar în special de la dezvoltare. Este o fațetă despre care nu se vorbește prea mult, dar care va afecta, printre alte, sistemul de sănătate, un sistem și așa aproape de comă.
Conform reprezentanților Spitalului Municipal de Urgență Roman, o ordonanță de Guvern referitoare la reglementarea unor măsuri fiscal bugetare în domeniul sănătății stabilește ca decontările (din partea Ministerului, prin intermediul Casei de Asigurări de Sănătate – CAS) salariilor funcționarilor din sănătate să se facă la nivelul lunii iunie 2017.
Astfel, dacă între timp s-a majorat venitul unui asistent sau al unui doctor, suma care este peste nivelul lunii iunie 2017 trebuie plătită din venituri proprii ale spitalului. Nu este prima dată când se întâmplă astfel, o situație similară a fost și în 2015, dar în 2016 decontările s-au făcut integral din partea CAS.
„Dacă vom face angajări, tot ce înseamnă influență salarială va fi suportată de spital. În luna octombrie, spre exemplu, influențele salariale ce trebuiau decontate de CAS erau de 1.925.541 lei. Prin această Ordonanță 7, la luna în plată luna iunie s-a contractat 1.631.658 lei, iar suntem în pierdere. Suntem într-o situație neplăcută pentru că vom face angajări strict acolo unde arde. Iar această sumă, lună de lună, nu o vom putea folosi la reparații, dotări și servicii mai bune pentru pacienți. Toate spitalele sunt afectate; când am fost la Casa de Asigurări la o ședință, toți mangerii de spitale s-au plâns de problema aceasta.”
dr. Maria Andrici, manager general Spitalul Municipal de Urgență (SMU) Roman
În această perioadă se lucrează și la proiectul de buget pentru anul 2018, dar bugetul pentru dezvoltare se anunță a fi unul foarte subțire. Mai ales că, de la 1 ianuarie 2018, salariile vor crește din nou.
„Există acte normative care interzic decontarea tuturor majorărilor salariale, CAS nu ia o astfel de dezicie. Pe de altă parte, pacienții care vin la Spital sunt asigurați și au dreptul la servicii medicale. Nu putem să-i comandăm pacientului când să se îmbolnăvească, dar noi ar trebui să ne încadrăm în cât am contractat cu Casa. Iar într-o lună noi am cheltuit peste 28 de milioane și am primit de la CAS doar 27 de milioane.”
Leonard Achiriloaei, director economic SMU Roman